BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 15 Aprilie, 2005 - Published 17:30 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Ucraina cere Rusiei să o respecte
Victor Iuşcenko şi Iulia Timoşenko
Preşedintele Victor Iuşcenko şi premierul Iulia Timoşenko
Primul ministru al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a declarat într-un interviu la BBC că şi-a anulat vizita oficială pe care urma să o facă la Moscova fiindcă vrea ca Rusia să îi respecte ţara.

Doama Timoşenko urma să plece azi spre Moscova ca să aibă convorbiri cu preşedintele Putin şi primul ministru Fradkov. Ar fi fost prima ei vizită oficială de când şi-a început mandatul de premier. Dar acum câteva zile procurorul general al Rusiei a vertizat că Iulia Timoşenko se află în continuare pe lista persoanelor date în urmărire în Rusia, fiind acuzată că ar fi mituit acum mai bine de zece ani nişte oficialităţi ale ministerului apărării:

Oficial, motivul anulării vizitei a fost faptul că Iulia Timoşenko e prea ocupată ca să plece în călătorie - fiind prinsă cu probleme urgente din agricultură. Într-un interviu la BBC, întrebată fiind încă o dată de ce n-a mai plecat la Moscova, doamna Timoşenko a confirmat că este foarte ocupată, dar a explicat şi ce e cu vizita care n-a mai avut loc.

"Acum sunt multe de făcut în Ucraina, în privinţa reformelor, în timpul acestei perioade a însămânţărilor de primăvară, şi cred că în aceste condiţii primul ministru trebuie să muncească acasă. În ceea ce priveşte schimbarea care a intervenit în această vizită anume, vreau ca Rusia să ne respecte, să ne respecte ţara, să nu ne trateze ca pe fratele mai mic. Ştiu, a mai spus premierul Timoşenko, că elita politică rusească s-a obişnuit ca Ucraina să aibă un sentiment de inferioritate, dar vrea ca acest lucru să dispară din relaţiille noastre".

Se poate înţelege aşadar că adevăratul motiv al anulării vizitei a fost declaraţia procurorului general că se află pe lista celor daţi în urmărire în Rusia pentru corupţie, şi nu sezonul însămânţărilor ?

Răspunsul doamnei Timoşenko a fost "Cred că toată lumea îşi aminteşte cum obişnuiau anumiţi birocraţi ruşi să acţioneze împotriva opoziţiei ucrainiene. Cred că e greu să renunţi la obicieiurile vechi. Vreau să cred că e doar un act din stupiditate din partea unui birocat şi nu politica naţională a Rusiei. Dacă aşa stau lucrurile, atunci acel birocrat trebuie să se corecteze".

Iulia Timoşenko a adăugat că totuşi la nivelul cel mai înalt, între lideri, crede sincer că există acelaşi scop de clădire a unei relaţii pe termen lung, între parteneri oneşti.

După cum relatează pe de altă parte agenţia Associated Press, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de externe, Alexandr Iakovenko a declarat resporterilor că invitaţia adresată doamnei Timoşenko e în continuare deschisă, şi că aşteaptă un semn de la ucrainieni.

Iar agenţia rusească Itar Tass transmite că a aflat de la o sursă din guvernul rus că premierul Fradkov ar fi avut azi o convorbire telefonică cu primul ministru al Ucrainei şi că s-ar fi confirmat disponibilitatea celor două părţi de a avea o întâlnire la Moscova.

Data, ar fi adăugat sursa Itar Tass, se va conveni ulterior.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>