|
Rolul Papei în prăbuşirea comunismului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În 1979, la un an după ce a fost ales Papă, Ioan Paul al II-lea s-a reîntors în ţara natală şi a aprins scânteia unei revoluţii. Oriunde se arăta în Polonia, milioane de oameni se adunau să îl asculte, iar astfel de manifestaţii ad-hoc nu mai fuseseră văzute în nici o altă ţară comunistă. De regulă, populaţia avea voie să se reunească doar organizat, în cadrul manifestaţiilor iniţiate de guvernul comunist, pentru omagierea sistemului, şi nicidecum spontan. Papa Ioan Paul al II-lea nu a criticat niciodată autorităţile. El le-a oferit polonezilor imaginea superiorităţii morale şi a speranţei. “A fost un grăunte care mai apoi a încolţit”, îşi aminteşte Krzystof Gurba, lector la o universitate poloneză. “Sunt sigur că el a fost punctul de plecare pentru revolta Solidarităţii din anul care a urmat”. Solidaritatea a fost primul sindicat liber din cadrul blocului comunist, înfiinţată în 1980 în timpul grevelor conduse de Lech Walesa la şantierul de construcţii navale Lenin din Gdansk. Îndemn la solidaritate
Inspiraţi de un Papă care avea acelaşi sânge cu ei, reformiştii au umilit guvernul comunist. Lech Walesa a semnat documentul de recunoaştere oficială a Solidarităţii cu un pix suvenir al vizitei Suveranului Pontif. Lech Walesa îşi aminteşte de felul în care Papa a readus în Polonia valorile morale. “Acestea au învins de fapt sistemul comunist” spune fostul preşedinte al Poloniei. “Comuniştilor le era la fel de teamă de aceste valori, precum îi este dracului frică de apa sfinţită; deci, din acest punct de vedere, Papa este autorul victoriei asupra comunismului.” Înţelegerea cu comuniştii a fost, însă, foarte fragilă, iar nu după mult timp Solidaritatea a fost scoasă din nou în afara legii. Cu toate acestea, până şi Generalul Wojciech Jaruzelski, cel care a impus legea marţială în Decembrie 1981 pentru a înnăbuşi mişcarea reformistă, a înţeles că influenţa Papei a aprins o flacără care nu mai putea fi stinsă. În arena politică “Condiţiile precare economice şi sociale au constituit motivul protestului”, a declarat ulterior Lech Walesa. “Dar Papa şi învăţăturile sale au fost declanşatorul care a eliberat spiritul societăţii şi i-a conferit puterea. ” În 1987, în cadrul celei de-a treia vizite în Polonia, Papa s-a rugat în faţa monumentului de la Gdansk închinat muncitorilor ucişi de regimul communist. Acest gest a fost interpretat ca un pas conştient al Papei de trecere de la discursul religios la implicarea în arena politică. Celebrând o slujbă în faţa a aproximativ 750.000 de credincioşi polonezi, mulţi dintre ei agitând pancarte ale Solidarităţii, Papa Ioan Paul al II-lea le-a lăudat perseverenţa în lupta pentru libertate. “Nu există luptă mai eficientă decât solidaritatea”, a declarat Papa în faţa unei mulţimi care îl aclama, conştientă că Suveranul Pontif vorbea despre Solidaritatea cu majusculă. Atmosfera era deja revoluţionară, nu doar în Polonia, ci peste tot în Europa de Est. Reacţie în lanţ
Sentimentul de libertate inspirat de Suveranul Pontif şi răspândit pe tot cuprinsul blocului comunist a venit în completarea atitudinii mult mai laxe a noului lider sovietic, Mihail Gorbaciov, ambele indicând iminenţa momentului mult aşteptat al eliberării. La sfârşitul lui 1989, ‘anul revoluţiilor’ în Europa de Est, Mihail Gorbaciov a mers la Vatican pentru a-l întâlni pe Papa Ioan Paul al II-lea – o întâlnire istorică între cel care a împins Europa de Est spre libertate şi cel care le-a permis ţărilor est-europene să se elibereze de sub jugul comunist. Alegerile libere din Polonia din iunie 1989, câştigate cu o majoritate covârşitoare de către Solidaritatea, au declanşat o reacţie în lanţ care a dus la înlaturarea guvernelor comuniste pe tot cuprinsul blocului sovietic, culminând cu căderea Zidului Berlinului în Octombrie 1989. Nu există nici o îndoială că evenimentele anului 1989 ar fi avut loc oricum, dar fară influenţa Papei de origine poloneză înfăptuirea lor ar fi putut să dureze mult mai mult timp. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||