|
Recurs în procesul intentat cadrelor medicale bulgare | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În Libia, Curtea Supremă începe marţi audierile în recursul înaintat de cinci asistente medicale din Bulgaria şi un doctor palestinian. Aceştia au fost condamnaţi la moarte sub învinuirea că ar fi infectat sute de copii cu virusul HIV. Cei şase neagă acuzaţiile. Ei sunt tinuti în puşcăriile libiene din 1999. Procurorii susţin că cei şase au infectat deliberat cu virusul HIV aproape patru sute de copii libieni din spitalul care îi adusese cu contracte de muncă. Potrivit acuzării, asistentele si medicul s-ar fi aflat în solda serviciilor secrete occidentale care doreau să destabilizeze Libia. Acuzaţiile au trezit resentimente puternice în randul rudelor copiilor care au cerut sentinţe severe. Pedeapsa cu moartea a fost hotărâtă anul trecut. Cadrele medicale speră că, la apel, vor putea demonstra că n-a fost vorba de nici un complot, ci pur şi simplu de nerespectarea normelor de igienă în materie de protecţie anti-SIDA. Potrivit apărării, copiii fuseseră probabil infectaţi înainte de a fi aduşi la spital. Statele Unite şi Uniunea Europeană au cerut Libiei eliberarea lor. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||