|
Traian Băsescu în vizită în Irak şi Afganistan | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Preşedintele Traian Băsescu i-a vizitat duminică pe militarii români din Irak. Preşedintele a fost însoţit de şeful Statului Major General, generalul Eugen Bădălan, şi de consilierul de stat, Constantin Degeratu. Delegaţia română a vizitat detaşamentul de geniu şi de informaţii care acţionează în cadrul Diviziei Multinaţionale Centru Sud condusă de Polonia, dar şi pe militarii Batalionului 2 „Călugăreni" şi ai companiei de Poliţie Militară. Traian Băsescu a declarat în Irak că România nu are o politică de reducere a efectivelor militare şi că va continua misiunile de reconstrucţie şi stabilizare în Irak. Traian Băsescu le-au mulţumit soldaţilor români pentru "ceea ce faceţi în Irak". Preşedintele României s-a întâlnit şi cu generalii care conduc operaţiunile în care sunt implicaţi soldaţii români. Unul dintre subiectele acestei întâlniri a fost eficienţa misiunilor în care sunt implicaţi militarii români. De altfel, preşedintele Traian Băsescu a decorat mai mulţi soldaţi şi le-a oferit tuturor câte un briceag inscripţionat cu „Irak 2005" şi „Oferit de Preşedintele României". Soldaţii au primit şi insigna de participant la misiunea din Irak. România a trimis în Irak de la începutul operaţiunilor, în 2003, circa 750 de militari.
O parte dintre ei acţionează sub comandă polonetă, în cadrul Diviziei Multinaţionale Centru-Sud. Ceilalţi, de fapt cea mai mare parte, se află sub comandă britanică, în sudul Irakului. După Irak, preşedintele Traian Băsescu s-a îndreptat luni spre Afganistan unde s-a întâlnit cu militarii din contingentul românesc. Participarea forţelor româneşti - 550 de militari - la operaţiunile din Afganistan a început în 2002, prin operaţiunea "Enduring Freedom". Militarii români sunt implicaţi atât în misiuni de supraveghere în zone sensibile, dar şi în organizarea şi instruirea noii armate afgane. Partea română oferă şi asistenţă de tip financiar, în evaluarea unor întreprinderi afgane, proprietate de stat. Prezenţa militarilor în Irak Majoritatea populaţiei (55%) declară că nu este de acord cu prezenţa militarilor români în Irak, relevă datele unui sondaj de opinie realizat de CURS în perioada 21-26 martie şi dat publicităţii luni.
Amintindu-li-se că, de aproape doi ani, în Irak există şi militari români, alături de militari din alte forţe armate, "având misiunea de a lupta împotriva forţelor teroriste şi construirea democraţiei", subiecţii sondajului au fost întrebaţi dacă sunt sau nu de acord cu prezenţa militarilor români în Irak. Cei mai mulţi dintre repondenţi - 55% - au arătat că "nu sunt de acord" cu prezenţa militarilor români în Irak, doar 36% exprimând o opinie favorabilă. Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 9% dintre subiecţi. În funcţie de intenţia de vot, cel mai mare dezacord legat de această chestiune se înregistrează în rândul votanţilor PPRM (76%), urmaţi de cei ai PSD (60%). Dintre simpatizanţii Alianţei D.A. PNL-PD, 53% au răspuns că nu sunt de acord cu prezenţa militarilor români în Irak. Urmează electoratul PUR, cu 54% opinii negative şi cel al UDMR - 50%. Cele mai multe opinii favorabile se înregistrează la votanţii Alianţei şi la cei ai PUR - câte 42%. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||