BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 16 Martie, 2005 - Published 16:18 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Traian Băsescu: 'respect pentru justiţie'

Preşedintele Traian Băsescu s-a prezentat miercuri dimineaţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru audieri în procesul cunoscut sub numele de dosarul "Flota".

 Eu vreau să se aplice legea, de aceea sunt aici, în respect faţă de justiţie.
Traian Băsescu

Preşedintele este acuzat, alături de alte 79 de persoane, pentru presupusa sa implicare, pe vremea când era ministrul al transporturilor, în vânzarea unor nave din flota comercială.

Sala de judecată de la Înalta Curte de Casaţie pentru termenul de miercuri, s-a umplut până la sufocare.

Alături de inculpaţi, se aflau avocaţii dar şi numeroase gărzi de corp. Ziariştii n-au mai avut loc, dar au putut urmări dezbaterile la o boxă scoasă în holul clădirii.

Preşedintele s-a prezentat la proces la ora nouă şi un sfert şi a stat pe toată durata audierilor, fără a fi invitat însă să ia cuvântul.

Preşedintele Traian Băsescu
Preşedintele Traian Băsescu

După două ore, Traian Băsescu a vorbit însă cu jurnaliştii:

"Eu vreau să se aplice legea, de aceea sunt aici, în respect pentru justiţie şi pentru a se aplica legea. Ce vreau eu nu contează, contează ce hotărăsc judecătorii!", a spus preşedintele Băsescu.

Întrebat de ce nu s-a prezentat şi la primul termen de judecată, domnul Băsescu a spus că la momentul respectiv procedura nu era îndeplinită, astfel că prezenţa sa nu era necesară.

După primul termen de judecată, consiliera preşedintelui pe probleme juridice, Renate Weber, declarase că Traian Băsescu nu poate fi chemat în instanţă decât pentru acuzaţii privind siguranţa naţională.

Preşedintele, spunea Renate Weber, are imunitate, şi beneficiază de ea pe tot timpul mandatului.

Miercuri, preşedintele spune că nu va invoca acest drept constituţional cât timp dosarul "Flota" se află pe rolul instanţei.

"Eu nu am adus un asemenea argument, iar prezenţa mea aici a fost în spiritul judecării procesului. Avocatul meu nu a invocat imunitatea prezidenţială".

Întrebat dacă va veni şi la următoarele termene, domnul Băsescu a răspuns: "Ori de câte ori va fi nevoie!".

La rândul său, avocatul preşedintelui, Dan Apostol, cere schimbarea cursului de până acum al procesului, invocând mai multe nereguli.

El a solicitat astăzi instanţei ca dosarul să fie restituit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru că Parchetul Naţional Anticorupţie, cel care s-a ocupat de dosar, n-ar fi avut competenţă în cauză.

"În măsura în care instanţa nu va împărtăşi această opinie, am invocat excepţia prevăzută de articolul 300 din Codul de Procedură Penală care se referă la mai multe neregularităţi ale actului de sesizare, respectiv rechizitoriul prin care este investită instanţa", a spus avocatul preşedintelui Băsescu.

"Sunt probleme de constituţionalitate vis-a-vis de Parchetul Naţional Anticorupţie. Într-adevăr, ulterior legiuitorul a corijat lacuna, care consta în faptul că nu era prevăzut ca Parchetul Naţional Anticorupţie să-şi desfăşoare activitatea pe lângă o instanţă de judecată şi alte probleme legate de încadrări şi de forţări nepermise prin adăugarea de către procurori într-un mod nepermis şi prin depăşirea puterii judecătoreşti, la texte legale în vigoare", a mai spus Dan Apostol.

Pentru a studia aceste solicitări, dar şi pentru ca toţi inculpaţii să aibă timp să-şi angajeze apărători, judecătorii au dat ca nou termen data de 20 aprilie.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>