BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 20 Februarie, 2005 - Published 22:11 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Preşedintele Bush începe un turneu de cinci zile în Europa
George Bush şi soţia sa Laura
George Bush şi soţia sa Laura pe aeroportul din Bruxelles
Preşedintele George W.Bush a sosit la Bruxelles, la începutul unui turneu de cinci zile în Europa, cu scopul de a îmbunătăţi atmosfera în relaţiile americano-europene şi de a rezolva tensiunile rămase în legătură cu Iracul şi alte chestiuni de politică externă, între care politica faţă de Iran şi Siria, sau viitorul alianţei Nato.

Preşedintele american, care a fost întîmpinat la sosire de premierul belgian Guy Verhofstadt, se va întîlni luni şi marţi cu lideri ai Uniunii Europene şi alianţei Nato.

Luni, Bush va ţine un discurs care va stabili tonul întregii vizite, insistând asupra convingerii sale că răspândirea libertăţii în lume va contribui la pacea mondială.

Preşedintele american îşi va prezenta viziunea asupra modului cum se pot dezvolta relaţiile transatlantice, adoptând un ton mai pe placul europenilor în legătură cu problemele încălzirii globale sau ale sărăciei în lume.

Se anticipează că va admite, pentru guvernele europene nemulţumite de retragerea Statelor Unite din Tratatul de la Kyoto, că încălzirea globală reprezintă o problemă şi va propune conclucrarea în dezvoltarea de noi tehnologii care să combată problema.

Un nou început

Pe lîngă discuţiile cu principalul său aliat, premierul britanic Tony Blair, preşedintele american va căuta un nou început în relaţia cu preşedintele francez Jacques Chirac, cu care va participa la un dejun de lucru. Miercuri, Bush va discuta la Mainz cu cancelarul german Gerhard Schroeder.

Chirac şi Schroeder au fost în fruntea opoziţiei europene faţă de războiul din Irac, dar oficialităţi atât americane cât şi europene întrevăd o perioadă de intensă reapropiere, astfel încît părţile să poată conclucra în reconstrucţia Iracului şi pentru alte priorităţi.

"America şi Europa sunt pilonii lumii libere. Împărtăşim aceeaşi credinţă în libertate şi drepturile fiecărui individ şi conlucrăm în întreaga lume pentru a promova valorile şi interesele noastre comune", spunea Bush sâmbătă în discursul său săptămânal la radio.

Turneul lui Bush se va încheia la Bratislava, în Slovacia, unde preşedintele american îşi va exprima aprecierea pentru progresul democraţiei în această ţară.

Întâlnire Bush- Putin

Tot la Bratislava, preşedintele american se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin.
Se anticipează că Bush îi va vorbi lui Putin despre îngrijorarea Statelor Unite faţă de aparentul recul în democratizarea Rusiei.
"A făcut unele lucruri care stârnesc îngrijorare", a spus Bush într-un recent interviu acordat televiziunii slovace.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>