BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 16 Ianuarie, 2005 - Published 14:45 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Discuţii asupra unei eventuale fuziuni PNL- PD
Alianţa DA
PNL şi PD au mers împreună în alegeri
Dezbaterea asupra proiectului de fuziune a PNL cu PD se concentrează în aceste zile asupra unor aspecte doctrinare.

Potrivit liderilor transilvăneni ai PNL, formaţiunea lor ar trebui să aibă rolul de motor al unificării într-un pol care s-ar situa în dreapta spectrului politic.

Teodor Atanasiu, preşedintele PNL Alba, a declarat că liberalii vor discuta cu Partidul Democrat dacă acesta doreşte să se alăture efortului de constituire a unui pol de dreapta în politca românească.

Partidul Democrat insistă însă ca din unificarea cu PNL să rezulte o formaţiune cu identitate şi doctrină proprie.

După alegeri, tema unificarii a fost relansata de preşedintele Traian Băsescu.

El susţine că guvernarea ar fi mai solidă dacă cele două partide fuzionează.

Unificarea s-ar putea izbi însă de bariera ideologică dintre cele două partide.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a exprimat însă îndoiala că proiectul unificării s-ar putea realiza mai devreme de anul viitor.

În afara dezbaterii ideologice, şi în PNL şi în PD se pune problema viitorului preşedinte şi cea a ierarhiilor în partid.

Aceste chestiuni vor prevala probabil în următoarele luni, până la congresele celor două partide.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>