|
Raport ONU asupra activităţilor nucleare ale Iranului | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) spune că nu există dovezi privind deturnarea de către Iran unor materiale radioactive declarate către programele de înarmare. Dar AIEA a declarat că nu poate exclude existenţa unor materiale sau activităţi nucleare care să nu fi fost declarate. În raportul AIEA se spune că Iranul a dus o politică de ascundere a unor părţi din programul său nuclear, încălcându-şi obligaţiile internaţionale, până în octombrie anul trecut. Consiliul guvernatorilor IAEA va analiza raportul săptămâna viitoare, pe 25 noiembrie. Potrivit unor oficialităţi de la Teheran, în urma convorbirilor cu trei ţări din Uniunea Europeană, Iranul a fost de acord să îşi suspende activităţile de îmbogăţire a uraniului pe perioada continuării negocierilor asupra unui acord pe termen lung. După cum relatează corespondentul BBC la Teheran, în textul acordului se spune că Iranul a fost de acord să îşi suspende toate activităţile care au legătură cu procesul de îmbogăţire, inclusiv fabricarea de centrifuge de gaz şi teste pentru convertirea uraniului brut în gaz. Oficialităţile iraniene spun că în schimb va începe un proces de normalizare a dosarului iranian la AIEA şi că în decembrie vor începe discuţii asupra cooperării în domeniul comerţului şi al securităţii. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||