|
Rusia încalcă decizia CEDO privind grupul Ilaşcu | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Cei doi deţinuţi politici, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa urmau să fie eliberaţi imediat după publicarea hotărârii Curţii Europene de la Strasbourg CEDO. Curtea a decis în unanimitate – se spune în textului deciziei – „că statele moldovean şi rus trebuie să ia toate măsurile pentru a pune capăt detenţiei arbitrare a reclamanţilor care sunt încă încarceraţi”. Potrivit hotărârii CEDO, autoproclamata Republică Moldovenească Nistreană continuă să se găsească sub influenţa decisivă a Rusiei şi supravieţuieşte graţie sprijinului Moscovei. Din aceste motive, Curtea Europeană a decis că reclamanţii se află sub „jurisdicţia” Rusiei care devine, astfel, responsabilă de actele denunţate. Tocmai din această cauză - după cum a declarat la BBC Alexandru Tănase, avocatul grupului Ilaşcu - eliberarea celor doi deţinuţi politici depinde de Federaţia Rusă. Guvernul Republicii Moldova, a mai afirmat avocatul, are posibilităţi limitate în acest sens. Cu toate acestea, Chişinăul a plătit despăgubirile morale şi materiale reclamanţilor, respectând astfel decizia CEDO. Fostul deţinut politic al regimului de la Tiraspol, senatorul român Ilie Ilaşcu a sugerat că motivele invocate de Federaţia Rusă privind incapacitatea de a executa decizia CEDO nu rezistă criticii. „Ei motivează după cum a motivat şi şeful delegaţiei Federaţiei Ruse la Consiliul Europei, dl. Cosaciov – a spus că dacă noi vom elibera (colegii mei), înseamnă că ne vom amesteca în treburile interne ale RM şi se va considera că este o imixtiune a Federaţiei Ruse în acest teritoriu.” Ministerul de Externe de la Moscova, acuzase Curtea Europeană după publicarea deciziei de „inconsecvenţă, subiectivism, şi angajare politică”, precum şi de „practica standardelor duble, utilizarea unor probe obţinute ilegal şi procedee nedemne pentru orice instanţă judecătorească”. Potrivit hotărârii Curţii Europene, în cazul în care Federaţia Rusă şi Republica Moldova nu-şi vor onora obligaţiunile privind despăgubirea daunelor morale şi materiale, aceste state vor fi penalizate. Iar dacă Federaţia Rusă nu-i va elibera pe cei doi deţinuţi, ea va fi supusă unei proceduri de monitorizare din partea Comitetului de Miniştri, riscând chiar să fie exclusă din Consiliul Europei. Dar după cum afirmă Alexandru Tănase, avocatul grupului Ilaşcu, acest lucru este mai puţin probabil. Comitetul de miniştri al Consiliului Europei se va întâlni miercuri, 13 octombrie, pentru a lua în discuţie încălcarea de către Rusia a deciziei CEDO din 8 iulie. Hotărârea instanţei Curtea Europeană pentru Drepturile Omului hotărâse că: -Moldova şi Federaţia Rusă şi-au încălcat obligaţia de a respecta drepturile omului. -Federaţia Rusă se face vinovată de tratamentul inuman aplicat lui Ilie Ilaşcu, Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa şi Alexandru Leşco. În cazul ultimilor trei din grup, Moldova este de asemenea vinovată. -Moldova a încălcat dreptul la libertate al grupului Ivanţoc, Leşcov, Petrov-Popa, pe care a continuat să îi ţină în detenţie şi după luna mai, 2001. -Federaţia Rusă i-a încălcat lui Ilie Ilaşcu dreptul la libertate, până în luna mai 2001 şi a continuat să încalce acest drept în cazul celorlalţi trei membri ai grupului. Curtea Europeană a decis că reclamanţii trebuie să primească, cu titlu de despăgubiri următoarele sume de bani: -Ilie Ilaşcu - peste 3000 de euro de la Republica Moldova şi aproape 190 000 de euro de la Federaţia Rusă -Andrei Ivanţoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Leşco - peste 63 000 de euro de la Republica Moldova şi aproape 130 000 de euro de la Federaţia Rusă. În decizia lor, judecătorii Curţii au decis cu unanimitate de voturi că Moldova şi Rusia trebuie să pună capăt de urgenţă detenţiei arbitrare a reclamanţilor aflaţi încă la închisoare, şi să îi elibereze imediat. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||