|
Turcia adoptă reforme mult-aşteptate | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Parlamentul Turciei a adoptat o serie de măsuri pentru reformarea Codului Penal, menite să îmbunătăţească şansele ţării de aderare la Uniunea Europeană. Pachetul de reforme a fost adoptat într-o sesiune de urgenţă, cu doar o săptămână înainte de publicarea unui raport al UE care va decide dacă e cazul să fie începute-sau nu- negocierile de aderare. Votul asupra pachetului de reforme fusese suspendat acum câteva zile în urma încercării unor parlamentari de a introduce în Codul Penal o prevedere care incrimina adulterul. Guvernul de la Ankara a renunţat la idee în urma unui val de critici venite din partea unor oficiali ai Uniunii Europene. Modernizarea-binevenită Codul Penal este, încă, subiect de critică- unele voci spun că nu se face suficient pentru respectarea drepturilor femeilor sau că unele prevederi lasă loc interpretărilor.
Dar, în general, noul Cod Penal a fost apreciat de cei care cer modernizarea Turciei. Chiar şi în Austria- una din ţările UE care nu privea cu ochi buni aderarea Turciei- cancelarul Wolfgang Schuessel a spus că Uniunea ar trebui să înceapă negocierile de aderare cu Ankara. Schimbarea Codului Penal este ultimul pas în procesul de reforme la care s-a angajat Turcia în ultimii patru ani. Au fost operate schimbări la tribunale, în Constituţie, la capitolul drepturile minorităţilor, în Codul Civil şi în ceea ce priveşte rolul armatei în guvern. Comisia Europeană, care a supravegheat procesul de reformă, pare mulţumită de schimbările făcute în Turcia. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||