BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 19 August, 2004 - Published 12:08 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Marea Britanie dispusă să sprijine agricultura românească

Lordul Whitty
Ministrul adjunct agriculturii din Marea Britanie Lordul Whitty este la Bucureşti, unde discută cu omologii săi din România problemele legate de reforma agricolă şi de aplicarea reglementărilor Uniunii Europene în domeniu. România a încheiat capitolul agricultură, unul dintre cele mai sensibile în negocieri, pe hârtie. Uniunea Europeană aşteaptă aplicarea măsurilor convenite.

Care sunt punctele slabe din agricultura românească cu doi ani înainte de integrarea promisă în 2007?:

"Suntem în situaţia în care agricultura românească nu reuşeşte să producă destul pentru consumul intern, deşi este o ţară cu mult potenţial din punct de vedere al solului, al climei şi al experienţei în domeniu", a spus lordul Whitty. Este nevoie, a continuat subsecretarul de stat britanic, ca politicile tradiţionale aplicate până acum în agricultura românească să se schimbe pentru că ele nu s-au dovedit a fi rentabile".

Politicile aplicate până acum în agricultură, au făcut, printre altele ca România să nu poată folosi decât o mică parte din fondurile SAPARD puse la dispoziţie de Uniunea Europeană. Ce se va întâmpla până la urmă cu aceşti bani, îi va lua înapoi Uniunea Europeană?:

News image

"Cred că a păcat că aceşti bani puşi pe masă nu au fost folosiţi, dar ei vor putea fi folosiţi, în mare parte, în perioada de preaderare prin alte programe, gen Phare".

O mai bună cooperare între Comisia Europeană şi Guvernul României e absolut necasară ca aceste fonduri să fie folosite în următorii doi ani, a mai spus ministrul britanic al agriculturii. Câte despre şansele agriculturii româneşti pe o piaţă europeană extinsă, Lordul Whitty spune că provocările vor fi majore şi indică şi ce ar mai fi de rezolvat:

"Structura proprietăţii şi fragmentarea pământurilor reprezintă o mare problemă, spune ministrul britanic. În plus, produsele agricole ar trebui valorificate mai eficient pe piaţă".

Există totuşi şi ferme mari, care, dacă se vor orienta bine către cererea de pe piaţa europeană, au şanse să reziste în competiţie. Lordul Whitty spune că România ar avea câteva atuuri importante în faţa rivalilor europeni: posibilitatea de a ieşi pe piaţă cu produse ecologice cu mare căutare în Europa de vest şi posibilitatea de a-şi exploata mult mai ecologic solul.

ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>