|
Redesfăşurare strategică a trupelor SUA | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Odată cu ei vor fi retraşi şi circa o sută de mii de membri ai familiilor lor precum şi angajaţi civili. Cei mai mulţi vor pleca din Germania unde vestea a produs reacţii variate. În Statele Unite - aflate în plină campanie electorală prezidenţială - Partidul democrat a declarat deja că este cea mai mare greşeală strategică cu putinţă. Retragerea bazelor americane din Europa de vest - mai cu seamă din Germania - reprezintă fără doar şi poate un moment istoric. Rare sunt cazurile în istorie în care o putere străină a menţinut atât de multă vreme o prezenţă militară atât de substanţială fără ca localnicii să se împotrivească. Trupele americane din Europa occidentală şi-au îndeplinit cu succes misiunea - pericolul sovietic a dispărut, iar cel ca Germania să revină la politici militariste este şi el inexistent. Negocierile cu autorităţile germane nu s-au încheiat, iar reprezentanţii Pentagonului la Berlin spun că retragerea va avea loc în perioada 2006 - 2011. Plecarea a cel puţin 30.000 de militari americani şi a familiilor lor va avea efecte economice asupra comunităţilor din jurul bazelor militare. Una dintre ele se află în Bavaria, la GrafenWohrer. E acolo de 60 de ani şi oferă slujbe unui număr de peste două mii de baverezi. Plecarea americanilor îi va lăsa şomeri.
Sunt şi germani care se bucură - cei care se tem că bazele militare americane ar putea fi ţinte ale unor atentate teroriste, sau care pur şi simplu nu pot dormi din cauza avioanelor de luptă americane. Noii membri NATO speră că americanii se vor replia spre răsărit. Washingtonul poartă discuţii în acest sens şi România nu face excepţie. Dar perspectivele de a fi construite baze de talia celor din Germania este una redusă. Washingtonul caută mai degrabă poziţii unde să se poată replia rapid în caz de criză. Noile baze NATO din Estul Europei vor fi mai degrabă instalaţii semi permanente - precum cele din Bosnia. Sau chiar facilităţi minimale - precum piste de aterizare, adăposturi temporare şi surse de energie. Scopul noii strategii militare a adminsitraţiei Bush este crearea unei forţe militare flexibile care să poată fi trimisă în punctele de criză de la bazele aflate pe teritoriul american. Opoziţia americană consideră că este o strategie proastă. Fostul comandant al trupelor NATO, Wesley Clark - care este acum consilierul candidatului Partidului Democrat la preşedinţie, John Kerry, crede că în momentul în care Statele Unite duc un război contra terorismului în toată lumea nu e potrivit să-şi retragă forţele armate. Problema cu care par să fie de acord tot mai mulţi politicieni şi comentatori este că Statele Unite nu au suficient de mulţi militari pentru a face faţă tuturor focarelor de conflict care apar în lume. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||