|
Traian Băsescu acuză PNA că a devenit un instrument al PSD | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Liderul PD Traian Băsescu, acuză Parchetul Naţional Anticorupţie că s-a transformat în "instrumentul politic" al PSD, în urma trimiterii în judecată a dosarului Flota. Băsescu a declarat BBC că PSD încearcă astfel să diminueze forţa Alianţei D.A. înaintea alegerilor din noiembrie. Fostul ministru al transporturilor e revoltat de faptul că e acuzat în baza unui decret din perioada comunistă şi se întreabă cum de pe lista acuzaţilor lipsesc Şerban Mihăilescu şi Ioan Honcescu, deputaţi PSD care au fost în Consiliul de Administraţie al Societăţii Petromin în perioada guvernării Văcăroiu. În opinia sa, ceilalţi inculpaţi în proces sunt simple victime ale dorinţei premierului Năstase de a-l implica pe Traian Băsescu într-un proces. Fostul ministru al transporturilor susţine că are documente care dovedesc faptul că acuzaţiile PNA sunt false şi că toate contractele semnate de el pe vremea când era în guvern au fost făcute în baza unor întelegeri cu statul norvegian. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||