|
Unde a dispărut unul din Medici? | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Un ambiţios proiect desfăşurat la Florenţa, menit să scoată la lumină mai multe despre celebra familie Medici, marea patroană a multora din marii gânditori şi artişti ai Renaşterii, s-a lovit de un mister. Un grup de experţi în artă, italieni şi americani, cărora li se adaugă câţiva medici legişti, exhumează rămăşiţele pământeşti ale puternicei familii care a domnit odinioară la Florenţa. Mare le-a fost mirarea când au descoperit marţi că unul din Medici lipseşte. Ultimul care urma să fie exhumat este cel din urmă mare Duce, Gian Gastone, decedat în 1737. Dar când echipa de cercetători au îndepărtat lespedea de pe mormânt, n-au găsit nici coşciug, nici urnă funerară, doar pereţii din piatră. S-a crezut întotdeauna că ultimul mare duce fusese depus în spatele altarului criptei principale al capelei. Lucrările vor fi reluate miercuri. În urmă cu un secol a început să se vehiculeze ipoteza că există o criptă subterană care n-a fost explorată niciodată. Faptul că ultimul mare Duce Gian Gastone nu a fost găsit reaprinde brusc interesul faţă de o astfel de ipoteză. În ultimele săptămâni au fost exhumate rămăşiţele pământeşti ale mai multor reprezentanţi de seamă ai celebrei familii. Analizele ştiinţifice au pus în evidenţă că unele teorii privindu-i pe unii dintre ei n-au nici o bază reală. Piero de Medici, de exexmplu, nu avea gută ci o formă ereditară de artrită. Cosimo întâiul avea colesterolul ridicat, iar soţia sa, Eleanora de Toledo n-a murit de tuberculoză, fiindcă suferea cel mai probabil de sifilis, pe care i-l făcuse cadou vreunul din iubiţi. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||