Adrian Stănică

Marea Aral imagine luată de NASA în 1985

Iar populaţia locală, acum profund afectată de şomaj, sărăcie şi boli, pare a suferi şi degradări ale codului genetic.

Aralul era, până acum patruzeci de ani, cel de-al patrulea corp de apă intracontinental din lume din punct de vedere al suprafeţei.

Dar aplicarea planurilor de irigare a unor imense suprafeţe cultivate cu bumbac cu apa fluviilor care se vărsau în Marea Aral a însemnat începutul distrugerii.

Treptat, în mare au ajuns volume din ce în ce mai mici de apă, insuficiente pentru a compensa intensa evaporaţie din zonă. Urmarea - secarea unei mări.

Ceea ce fusese cândva o mare foarte bogată în peşte a devenit un imens deşert, în care s-au format amestecuri mortale de săruri cu deşeuri deosebit de periculoase pentru om, în special îngrăşăminte şi pesticide folosite la plantaţiile de bumbac.

Vasele de pescuit zac acum pe uscat

Linia ţărmului s-a retras teribil de rapid, cu zeci şi chiar sute de kilometri.

Datorită scăderii rapide a nivelului apei, spre finele anilor 1980, Marea de Aral s-a împărţit în două.

De atunci, nivelul a scăzut cu încă 5 metri iar pe suprafeţe extinse ale aşa zisei mări nu mai există apă ci un fluid format dintr-o soluţie densă de săruri şi substanţe nocive.

Peisajul pare desprins dintr-un film de groază cu cataclisme ecologice.

Şomajul şi bolile apărute i-au lovit din plin pe localnici, mulţi dintre ei pescari de multe generaţii.

Acum malnutriţia e extinsă, la fel şi condiţiile care favorizează apariţia tuberculozei şi a anemiei.

Imagine din satelit luată în iunile 2003 de European Space Agency

Cea mai gravă însă este frecvenţa cazurilor de cancer la esofag - cea mai mare din întreaga lume.

Timp de mai mulţi ani specialiştii consideraseră drept cauze ale acestor maladii pesticidele şi ierbicidele acumulate aici, dar fără dovezi foarte clare.

Recent însă un studiu făcut de specialiştii de la Universitatea Oxford a analizat probe de ADN luate de la localnici.

Rezultatele studiului au demonstrat că o mare parte a populaţiei locale suferă de deteriorări importante ale ADN-ului, deci a codului genetic.

Etapa următoare a studiului va încerca să determine dacă aceste mutaţii genetice sunt sau nu transmisibile urmaşilor.

Suferinţele localnicilor nu par însă a-i impresiona pe responsabilii Guvernului Uzbekistanului.

Aceştia declară că oprirea culturilor intensive de bumbac, principalul produs de export al ţării, nu ar duce decât la înrăutăţirea şi mai drastică a situaţiei.