BBCRomanian.comNews image
Rusă
Ucraineană
Albaneză
Sârbă
Ultima actualizare: 21 Mai, 2004 - Published 16:51 GMT
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
Acord Rusia- Uniunea Europeană pe comerţ
Vladimir Putin
Vladimir Putin e de părere că Rusia şi UE pot ajunge la un compromis
Rusia a semnat un protocol cu Uniunea Europeană privind termenii de aderare a Moscovei la Organizaţia Mondială a Comerţului

Susţinerea Uniunii Europene înseamnă, pentru Rusia, îndepărtarea unui obstacol major în calea ambiţiilor Moscovei de a deveni membru al acestui bloc comercial.

Acordul pune capăt celor şase ani de negocieri pe această temă între Rusia şi Uniunea Europeană.

Una dintre principalele prevederi ale acordului este că Rusia va deschide piaţa financiară şi pe cea de telecomunicaţii investitorilor străini.

Rusia este singura mare economie rămasă în afara Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi încă mai are de încheiat acorduri cu Statele Unite şi China.

Acordul de la Kyoto

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat că, în schimb, Rusia va grăbi ratificarea acordului de la Kyoto.

Uniunea Europeană face de multă vreme presiuni asupra Rusiei să ratifice înţelegerea de la Kyoto, al cărei scop e să reducă emisiile de dioxid de carbon, care produc efectul de seră.

În urma deciziei Statelor Unite de a se retrage din protocol, aprobarea Rusiei a devenit esenţială pentru intrarea în vigoare a acordului.

E necesară susţinerea naţiunilor în curs de dezvoltare, responsabile pentru mai bine de jumătate din emisiile de dioxid de carbon.

LEGĂTURI LA SITE-URI EXTERNE
BBC nu este răspunzător de conţinutul paginilor de Internet ce nu îi aparţin
ULTIMELE ŞTIRI
Trimite unui prietenVersiune pentru tipărire
BBC © ^^ Sus
Arhivă|Lecţii de engleză|Seriale
BBC News >> | BBC Sport >> | BBC Weather >> | BBC World Service >> | BBC Languages >>