BBC Romanian

A stins şi a declanşat conflicte. A fost motiv de crimă şi de răzbunare. A ţinut în viaţă monarhii şi imperii. A fost mirajul care i-a mânat pe exploratori către noi continente. Aurul. Un simbol omniprezent în istoria umanităţii, o modalitate de conservarea a valorii sau una de schimb, un metal preţios care şi-a schimbat semnificaţiile de la o perioadă de la alta şi de la o regiune la alta.

La începutul acestui mileniu, preţul aurului a scăzut dramatic. Băncile centrale din Statele Unite şi Europa şi-au redus rezervele, iar unii analişti spuneau că aurul este pe cale de a deveni o marfă. Scumpă, dar o marfă ca oricare alta. Îşi pierde aurul strălucirea în epoca modernă?

Instabilitatea din ultimele luni, atât politică cât şi economică, a adus însă din nou aurul la cotaţii ridicate. Este însă doar o strălucire efemeră?

15 Martie 1848. În ediţia de dimineaţă a ziarului Californianul, tipărit în San Francisco, apărea un articol cu titlul „S-a descoperit aur, în cantităţi apreciabile”. Peste câteva zile, editorul decide să trimită reporterii să scrie un articol la faţa locului.

Şi... surpriză! Află că reporterii au plecat de mult acolo, nu ca să scrie ceva, ci desigur ca să caute aur.

Sute de mii de imigranţi din toate părţile lumii au luat cu asalt continentul american în speranţa îmbogăţirii rapide. Pământul a fost cernut chiar şi cu mâinile goale în căutarea prafului magic cel care poate să schimbe radical viaţa unui om.
Totuşi, e impropriu spus însă că Febra Aurului a început atunci. Ea a existat dintotdeauna. California anilor 1850 a fost însă cu siguranţa unul dintre momentele ei de apogeu.

Aurul a fost un element omniprezent în întreaga istorie a umanităţii, a fost timp de secole principalul mijloc de schimb, generator de pasiuni şi conflicte, o obsesie cotidiană pentru milioane de oameni.

Urmele aurului datează de nu mai puţin de 40 de mii de ani, însă se pare că a fost folosit pentru prima dată ca monedă de schimb în vestul Turciei, în jurul anului 700 înainte de Hristos.

La început aurul era atât de rar şi atât de preţuit încât era considerat un material divin, interzis claselor inferioare.

O bună parte a mirajului Americii este întreţinut de poveştile mirifice despre aurul care se află la suprafaţă, despre podoabele care stau la îndemână conchistadorilor.

Pentru aur casele regale trimit corăbii în zone necunoscute ale lumii şi sacrifică oameni.

Setea de aur se îmbină perfect cu setea de cunoaştere. Aurul este motivul a numeroase conflicte din diverse zone ale lumii, dar şi mijlocul prin care războaiele sunt întreţinute.

Pentru că aurul are caracteristici fizice care fac din el un material absolut remarcabil.

Este cel mai maleabil şi mai ductil metal, poate fi tras fie în foi extrem de subţiri, fie în fire foarte lungi.

Cu o uncie de aur - circa 30 de grame - poate fi acoperită uniform o suprafaţă de 30 de metri pătraţi.

Aurarii pot întinde un strat cu o grosime egală cu a 11 milionimi dintr-un centimetru. Deci de o mie de ori mai subţire decât o foaie de hârtie!

Aurul este şi unul dintre cele mai grele metale, un metru cub cântăreşte peste o tonă şi jumătate.

Dincolo de proprietăţile fizice ale metalului, raritatea aurului este şi mai spectaculoasă.

Un zăcământ de aur este exploatabil dacă proporţia de aur pur în sol este de cel puţin unu la 3 sute de mii.

Potrivit estimărilor tot aurul descoperit de-a lungul istoriei însumează circa 120 de mii de tone.

Ar ocupa practic spaţiul a trei vile cu câte 12 camere. Un volum infim de materie care a influenţat destinele a milioane de oameni din trecut până în prezent.

Un singur vapor mai mare ar putea transporta această încărcătura care ar valora peste o mie de miliarde de dolari, o sumă pe care nu s-ar încumeta probabil s-o asigure nimeni.

Dezvoltarea statului - naţiune în secolul XVI este legată strâns de acumularea bogăţiei şi a puterii. Iar aurul este în centrul acestui sistem.

Un curent de gândire al vremii, mercantilismul cuantifica puterea unui stat într-un mod foarte simplu: în funcţie de cât de mult aur şi argint aduna naţiunea respectivă.

Spania colonialistă exploata nemilos aurul din colonii, iar sistemul era atât de bine pus la punct încât coloniile erau conduse treptat câtre ideea că cedarea aurului este un lucru benefic.

Astfel, dacă o putere colonială exporta mai mult decât importa din ţările vasale, se crea un deficit al balanţei comerciale.

Goana după aur defineşte un anumit tip de societate şi acţiunile tipice acesteia. Este o societate care fie e în război cu vecinii, fie se pregăteşte de război. O rezervă de aur substanţială este mijlocul ideal de a asigura necesarul de arme şi muniţii.

Prima bancă naţională din lume a apărut în Anglia în 1694. Scopul său iniţial a fost acela de a-i acorda un împrumut de 1,2 milioane de lire regelui William al III-lea, care nu mai avea aur cu care să-şi finanţeze războaiele.

În ultimele secole aurul a avut o importanţă specială pentru economia mondială.

Timp de aproape o sută de ani a existat standardul aurului, ceea ce însemna că toţi banii aflaţi în circulaţie într-o ţară aveau acoperire în aur în banca naţională.

Circulau monede de aur şi argint, iar valoarea bancnotelor era dublată de rezerva de aur.

Metoda îşi propunea să ajute la atingerea a trei ţinte economice fundamentale: să creeze stabilitate în tranzacţiile internaţionale, să menţină constante ratele de schimb şi să menţină stabilitatea financiară internă.

Modelul a fost aplicat în premieră de Marea Britanie în 1816. Au urmat Statele Unite şi apoi multe alte ţări la începutul secolului XX.

Criza economică din anii 1929-1933 a făcut însă ca acoperirea monedelor în aur să fie abandonată.

Statele lumii au realizat că devalorizarea monedei poate ajuta la exporturi mai ieftine şi importuri mai scumpe, o monedă flexibilă devine o bună modalitate de manipulare a balanţei comerciale.

Reformele aduse în anii ‘80 de Fondul Monetar Internaţional au pus capăt supremaţiei financiare a aurului.

Paul Walker, director al organizaţiei Gold Fields Mineral Services, o organizaţie finanţată de mari companii de profil din industria aurului, spune că „noul bancher nu mai e orbit de strălucirea aurului şi nu vede de ce ar păstra un bun care ocupă un spaţiu preţios şi necesită cheltuieli de protecţie serioase.”

O concluzie firească la care au ajuns pe rând mai toate statele industrializate care aveau rezerve apreciabile.

Tonul a fost dat de Argentina care a vândut toate cele 124 de tone de aur pe care le avea.

În cinci ani, acestea s-ar fi redus ca valoare cu circa cinci la sută. În schimb, argentinienii au făcut un târg mai bun, au cumpărat bonuri ale trezoreriei americane cu cei aproape un miliarde şi jumătate de dolari, obţinând o dobânda de 80 de milioane de dolari pe an.

Prima dovadă că hârtiile pot produce în mod paradoxal un profit cu mult mai mare decât un instrument tradiţional de economisire.

Australia a zguduit piaţa vânzând o treime din rezerve, însă ceea ce a mai dat o palmă morală suporterilor aurului au fost băncile europene care au început să vândă aurul înaintea trecerii la moneda unică.

Marea Britanie nu a aderat la euro, însă tot a vândut 25 de tone din rezerva de aur, cu circa 260 de dolari uncia.

Piaţa a suportat preţul, însă măsura a fost primită cu ostilitate de cei care au un respect deosebit pentru metalul preţios.

Paul Alabastar, bijutier într-un cartier de lux din Londra spune: „Cred că ministrul finanţelor Gordon Brown ar trebui să se mai gândească înainte de a vinde jumătate din rezerva de aur pentru a investi apoi în nişte hârtii. Timp de secole aurul s-a aflat la baza prosperităţii naţionale. Este bogăţia întregii ţări, şi până la urmă a fiecărui om în parte.”

Până şi Elveţia, ţara care deţine rezerve de circa 1400 de tone de aur şi despre care se spunea că are o relaţie specială cu metalul preţios, a început să vândă.

Un moment decisiv a fost acela în care Fondul Monetar Internaţional şi-a exprimat intenţia de a vinde o parte din aurul său, o idee primită cu mare nelinişte de industria aurului, care s-a temut de o scădere dureroasă a preţului.

Rezerva de aur a fondului era evaluată la preţul anilor din 1970 ceea ce însemna de fapt blocarea unor sume de miliarde de dolari în condiţiile în care instituţia avea nevoie de urgenţă de fonduri pentru a ajuta economiile în criză şi pentru a acoperi datoriile de zeci de miliarde de dolari ale ţărilor din lumea a treia, care e evident că nu mai pot da banii înapoi oricâte re-eşalonări li s-ar acorda.

Fostul director al Fondului Monetar Internaţional, Michel Camdessus, a cedat în cele din urmă la presiunile industriaşilor aurului şi a renunţat la ideea de a vinde: „Vor avea însă loc tranzacţii în afara pieţei.” spunea domnul Camdessus. „FMI va vinde peste 4 sute de tone de aur băncilor naţionale, la preţul pieţei, pe care le va cumpăra în aceeaşi zi. Măsura are sens deoarece rezervele fondului erau sub-evaluate la un preţ de circa cinci ori mai redus decât cel actual. FMI va câştiga astfel sume considerabile pe care le poate investi în sistemul financiar, în speranţa că va face un profit mai mare.”

Eventuala scădere a preţului poate avea consecinţe sociale dezastruoase, subliniază ministrul de finanţe din Zimbabwe: „Ne-ar plăcea să vedem o reducere a datoriilor ţărilor sărace, însă a acoperi aceste datorii cu aur rezultat în urma vânzării rezervelor este o decizie care poate micşora preţul. Ţări a căror economie este dependentă de industria auriferă, cum ar fi Zimbawe sau Africa de Sud, vor avea de suferit. Mulţi se tem că dacă preţul va scădea şi mai mult decât în prezent, numeroase mine din întreaga lume se vor închide, pentru simplul fapt că exploatarea va costa prea mult în comoraţie cu palidele profituri. Deja minele din Africa de Sud au făcut eforturi sistematice în ultimii ani pentru a limita costurile de producţie, fiind nevoite să concedieze masiv.”

Totuşi, nici argumentele economice n-au reuşit să schimbe convingerea bancherilor. Este clar că aurul nu se mai bucură de preţuirea de odinioară în rândul acestora.

În pragul noului mileniu, care sunt atunci perspectivele economice pentru aur? Paul Walker, director al organizaţiei Gold Fields Mineral Services spune că : „noul mileniu aduce o schimbare de esenţă a perspectivei asupra aurului. Nu numai economic, ci la un nivel cu mult mai general. Simbolistica metalului preţios a devenit cu mult mai variată. Cultura occidentală este o cultură a consumului, se cheltuieşte mult, iar etalonul social se traduce prin multe alte modalităţi în afară de aur. Există mijloace mai vizibile şi eficiente care pun în evidenţă statutul social.”

Aurul şi-a pierdut aşadar o parte din strălucirea sa de odinioară, cel puţin pentru o parte a civilizaţiei moderne.

Metalul preţios nu şi-a găsit încă un loc al său într-o lume dominată de internet, de viteze ultrarapide, de gadget-uri tehnice din ce în ce mai sofisticate.

Pentru aceasta aurul este relevant atâta vreme cât este materialul înglobat în produse complexe de mare fineţe cum ar fi de exemplu un ceas Rolex.

Imaginea este însă total diferită în cazul unei nunţi indiene tradiţionale în care aurul rămâne o prezenţă constantă şi importantă pentru cei prezenţi. La fel de importantă ca şi acum o mie de ani.

Contrastele în materie de aur sunt şocante în aceste zile. Nunta unui rege african a fost în 1999 o adevărată simfonie a aurului.

Nuntaşii au fost stropiţi cu aur din cap până în picioare. Lobii urechilor femeilor s-au alungit grotesc din cauza cerceilor prea grei. Un loc în care aurul avea aceeaşi imagine ca şi acum câteva mii de ani.

Era însă doar o manifestare izolată. La fel ca şi diamantele, aurul trece printr-o criză de imagine în epoca modernă.

E mai puţin cunoscut de către tineri, iar mentalităţile legate de el variază dramatic. În contextul ultimelor decenii, aurul nu a produs profit, deci avantajele ca instrument de investiţii nu sunt prea evidente pentru majoritatea populaţiei.

Dincolo de profit, în trecut aurul era considerat ultimul refugiu în caz de crize majore. Iar ultimul an, dominat de conflicte regionale şi ameninţarea căderii în recesiune, au arătat că magia aurului încă există. Preţul metalului preţios a ajuns din nou la cote record.

Există însă şi contra-exemple. Mulţi s-au aşteptat ca preţul aurului să crească spectaculos în pragul anului 2000 în condiţiile în care era evident că aurul era instrumentul financiar care părea că va fi cel mai puţin afectat de un virtual virus al mileniului.

Însă fuga economiilor spre o zonă mai sigură nu s-a produs, nici populaţia şi nici marii investitori nu s-au refugiat în aur ca în vremurile de odinioară.

După cum spune Paul Walker, „faptul că aurul este perceput acum în mod diferit de la o zonă geografică la alta, are o relevanţă specială pentru viitorul produsului în sine şi a unei întregi industrii care se află în spatele său.”

În anul 1857 vasul SS Central America s-a scufundat în largul Costelor Carolinei De Nord. Cei cinci sute de pasageri aflaţi la bord şi-au pierdut viaţa în câteva clipe. Despre mulţi dintre ei nu se mai ştie aproape nimic. Istoria a şters urmele complet. Sunt doar câteva din nenumăratele victime ale febrei aurului. Cele 181 de kilograme de aur plătite cu sângele de aventurieri au rezistat însă.

În decembrie 1999 la una din marile case de licitaţii din New York a fost pusă în vânzare încărcătura vasului SS Central America.

Căutătorii de comori au lucrat ani de zile pentru a da de urma comorii pierdute, iar în cele din urmă au găsit-o. Companiile care reprezintă interesele moştenitorilor s-au ales cu 8 la sută, restul l-au luat norocoşii descoperitori, al căror efort a fost recompensat cu o sumă considerabilă.

Monedele de doi dolari cincizeci bătute în 1856 s-au vândut la licitaţie cu 40-60 de mii de dolari bucata.

Mirajul aurului încă există. Aurul încă mai poate mobiliza forţe considerabile şi poate stârni imaginaţia a milioane de oameni.

Este de necontestat însă că imaginea aurului se schimbă în societatea occidentală post-industrială, în opoziţie cu imaginea sa tradiţională din statele Asiei sau Africii.

Este văzut în moduri diferite, iar percepţia asupra sa reflectă diversitatea de culturi de pe glob.

Pentru unii e la fel de strălucitor ca înainte, pentru alţii pare o valoare tradiţională ceva mai demodată.

În epoca modernă, succesul aurului începe să depindă de noi factori de bursă, de marketing, de pieţe financiare şi de investiţii fezabile. Concurenţa este acum cu mult mai dură!