|
Irak: flagelul răpirilor | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În ultimele luni au fost luaţi mai multe zeci de ostatici din rândul străinilor aflaţi în Irak, fapt ce deschide o nouă pagină la capitolul lipsei tot mai acute de securitate din această ţară.
Unii dintre ei au fost eliberaţi repede. Alţii, precum cei trei japonezi răpiţi pe 8 aprilie, au fost ameninţaţi că vor fi executaţi dacă autorităţile de la Tokyo nu vor retrage trupele japoneze din coaliţia condusă de SUA. Era previzibil, de altfel, ca cei care încearcă să zădărnicească proiectele Washingtonului să folosească, pe lângă bombe, asasinate şi ambuscade şi tactica luării de ostatici. Fenomenul nu este nou în Irakul post belic. Deşi s-a vorbit puţin despre aceste lucruri, răpirea oamenilor de către bande înarmate care cer apoi răscumpărare era ceva obinşnuit. Mai ales răpirea tinerelor femei. Nu se cunosc cifre exacte, dar e vorba probabil de sute de oameni. Membrii familiilor cu stare din Irak îşi luaseră de mult măsuri de precauţie. De exemplu nu călătoreau singuri, sau în timpul nopţii. Ţinte uşoare E aşadar suprinzător că răpirea străinilor nu a fost practicată până acum. În Irak sunt mii de civili proveniţi din străinătate, care lucrează pentru proiecte umanitare sau de reconstrucţie a ţării. Mai sunt cei care lucrează pentru companiile de securitate dar şi nenumăraţi jurnalişti. Unii dintre ei angajaseră gărzi înarmate, dar cei mai mulţi nu se bucurau de nici un fel de protecţie, mai ales că până acum s-a crezut că era nevoie de măsuri de securitate împotriva atentatorilor dotaţi cu bombe, nu a potenţialilor răpitori. Acum, însă, orice străin din Irak poate fi răpit de orice individ cu un Kalaşnikov în mână. De aceea, ministerul britanic de externe a formulat un avertisment precizând că "până şi cele mai importante călătorii în Irak trebuie amânate". Germania şi Franţa au cerut cetăţenilor lor să plece din Irak. Scopul celor care iau ostatici e clar: să sporească problemele cu care se confruntă străinii care "le-au ocupat ţara" şi, finalmente, să-i oblige să plece. Din acest motiv, naţionalitatea ostaticilor este foarte importantă. Japonia are trupe necombatante în Irak şi poate fi privită ca veriga slabă a coaliţiei. De aceea, ostaticii japonezi au avut până acum una din cele mai vitrege soarte. Pe de altă parte ostaticii chinezi e posibil să fi fost răpiţi din greşeală, întrucât nu pot fi folosiţi ca monedă de schimb deoarece China a fost de la bun început împotriva războiului din Irak. "Premiul" cel mai valoros sunt fără îndoială americanii, precum Thomas Hamill, şoferul unui camion cu combustibil răpit pe 9 aprilie lângă Fallujah. Ostaticul britanic, Gary Teeley se poate considera norocos că a fost eliberat după ce fusese răpit în sudul Irakului. Noua "teroare" E greu de spus de ce abia acum sunt răpiţi străinii. Trebuie remarcat, însă, că acest fenomen coincide cu escaladarea confruntărilor dintre insurgenţi şi forţele de ocupaţie. Atât militanţii suniţi, cât şi cei şiiţi au luat ostatici, ceea ce reflectă cooperarea tot mai susţinută a celor două grupuri de insurgenţi în timpul luptelor recente. Între timp, liderii religioşi moderaţi ai ambelor comunităţi au făcut apeluri ca ostaticii să fie eliberaţi nevătămaţi şi au decretat că această practică nu este islamică. Liderii coaliţiei au refuzat până acum să se lase intimidaţi de luările de ostatici. Unii dintre membrii coaliţiei afirmă însă în particular că operaţiunile lor în Irak sunt revizuite tocmai în lumina noilor evoluţii. Fenomenul este de abia la început şi e posibil să fie oprit din faşă de apelurile liderilor religioşi locali şi de eforturile politice de mediere. E la fel de posibil, însă, să devină noul flagel al Irakului post belic, aşa cum s-a întâmplat în Liban în ultimele etape ale războiului civil de la sfârşitul anilor 80 şi începutul anilor 90, ţinându-i în afara graniţelor ţării atât pe prieteni, cât şi pe duşmanii care evită să calce într-o ţară în care domnesc atâtea pericole. |
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||