|
Scumpirea gazelor şi energiei de la 1 august | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Consumatorii casnici şi industriali vor plăti mai mult, de la 1 august, pentru curentul electric şi gazele naturale consumate, în urma unei decizii de marţi a Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică. Tarifele au fost majorate în urma scumpirii gazului şi curentului importat din Rusia şi, respectiv, din Ucraina. Gazul se scumpeşte în medie cu 27 la sută. Consumatorii casnici vor plăti, în medie, cu 23 la sută mai mult pentru gaze, adică 3.523 de lei faţă de 2775 de lei cât plăteau până acum. Cel mai mult s-a majorat preţul gazului livrat centralelor electrice de termoficare - cu peste 36 la sută. Unii experţi afirmă însă că majorarea tarifului la gaz ar fi nejustiticată, în primul rând, din cauza aprecierii leului. Analistul economic, Victor Parlicov, de la Institutul pentru dezvoltare şi iniţiative sociale „Viitorul" spune că „tariful pentru anul acesta fost calculat, reieşind din cursul doalrului de 12,2 lei. În primul trimestru, cursul a fost de 11,11 lei pentru un dolar , ceea ce a creat rezerve de peste 200 de lei la mia de metri cubi." "Acum chiar dacă avem preţul de import de 253 de dolari pentru o mie de metri cubi, însă, ţinând cont de rezervele create la începutul anului când s-a consumat cea mai mare parte de gaz, nu există absolut nici un motiv pentru creşterea preţului." Directorul ANRE, Vitalie Iurcu, a declarat că agenţia a ţinut cont nu doar de scumpirea gazului importat din Rusia, de la 216 la 253 de dolari începând cu 1 iulie a.c., ci şi de alte majorări care ar putea avea loc în lunile viitoare. Am ridicat tariful de pe acum, a spus Vitalie Iurcu, pentru a nu fi nevoiţi să facem acest lucru la iarnă, în plin sezon de încălzire, când o asemenea scumpire ar afecta cu mult mai mult cetăţenii. De asemea, ANRE a majorat şi tariful la energia electrică. Astfel, reţele electrice de distribuţie din centrul şi sudul Republicii Moldova care aparţin grupului Union Fenosa vor vinde curentul la un preţ de 1 leu şi 10 bani pentru 1 kw/h faţă de 98 de bani până acum. Cele din nordul ţării, care aparţin statului, vor livra curent la preţul de 1 leu şi 20 de bani faţă de 1 leu şi 08 bani. Tariful la curent a crescut din cauza scumpirii gazului, dar şi după ce Ucraina a majorat, de pe 1 iulie a.c., preţul curentului exportat în Republica Moldova de la 4 la 4,4 cenţi pentru 1 kw/h. | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||