 | | | | | | | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Republica Moldova - 15 ani de la declararea independenţei | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Republica Moldova aniversează 15 ani de la declararea independenţei. Anul acesta ceremoniile au mai mult fast decât în anii anteriori. Este bilanţul Republicii Moldova unul pozitiv în aceşti 15 ani? Cum va evolua, în opinia Dumneavoastră, pe viitor, Republica Moldova, pe ce direcţie se va îndrepta? 15 ani. Pentru un om ar însemna mult. Pentru o ţară - puţin, mai ales pentru o ţară ca Republica Moldova. Explicaţia e simplă: în cei 15 ani de independenţă (aşa-zisă) Republica Moldova nu e reuşit să se debaraseze de acele principii şi "valori" care o ţineau legată de marele URSS de la răsărit. Am rămas la fel de dependenţi de Moscova cum am fost şi mai înainte, iar în unele domenii, chiar şi mai dependenţi. Ce fel de independenţă avem când un sfert din forţa activă de muncă lucrează în Rusia? Când gazele ne vin doar de acolo etc. Şi nu mai pun la ordinea zilei tristul adevăr cu interzicerea importului de vinuri. Dar despre ce fel de independenţă politică mai poate fi vorba când nu există cel puţin o vizibilă independenţă economică. Am avut şi mai avem parte de o conducere care încă nu şi-a determinat priorităţile. Chişinăul este împânzit cu drapelele UE, chestia că nu înţeleg logica faptului. Nu suntem nici în curs de aderare la visul moldovenilor (UE), dar iată că deja ne vedem membri ai UE (cât de greu i-a fost d-lui Voronin să renunţe la "independenţa" Moldovei pentru a adera alături de România la UE). A refuzat nu de dragul independenţei, ci de dragul dependenþei de Rusia. Ce ne-au adus aceşti 15 ani de independenţă? Poate mai multă libertate, în rest, pentru majoritatea populaţiei mai nimic. Au adus nostalgia după URSS, dorul de a pleca peste hotare, încercarea de a rezista vicisitudinilor vieţii în independenţă etc. Plus la aceasta: 3 preşedinţi (cei mai mulţi în fosta URSS), 9 guverne, 5 legislaturi şi o sumedenie de probleme. Nu am nostalgia trecutului (eram prea mic ca să mi-l amintesc), mă mândresc cu faptul cã am fost martor la istoricul eveniment din 27 august 1991, îmi pare rău că în 15 ani de independenţă nu am putut scăpa de acea dependenţă sufocantă de Rusia, nu am găsit în forţe pentru a repeta anul 1918, nu ne-am putut determina care ne sunt valorile. Dar una o cred: avem încă timp, căci 15 ani e mult pentru un om, puţin pentru o ţară. În 15 ani de independenţă Republica Moldova a avut următoarele succese: Nu aduce anul ce aduce ceasul. Să menţinem speranţa şi luciditatea, ca să putem lua decizia bună atunci când va veni CEASUL.
Războiul ruso-turc din 1806-1812 avea drept miză anexarea la Rusia a ţărilor române. Anul 1812, an în care Napoleon Bonaparte a atacat Rusia pentru ca Imperiul Ţarist nu vroia să respecte blocada economica impusă de Franţa împotriva Angliei, a obligat Rusia să încheie în grabă pacea de la Bucureşti (1812) şi să se aleagă cu doar teritoriul dintre Prut şi Nistru rupt din trupul Moldovei pe atunci aflată sub suveranitate otomană. Teritoriul dintre Prut si Nistu, denumit impropriu Basarabia, pentru că acesta era numele dat părţii sudice a acestui teritoriu, trecut ulterior din motive strategige în stăpânirea Ucrainei, devine gubernie rusească. Timp de mai bine de 100 de ani populaţia din acest teritoriu, cu toată strădania de rusificare practicată de ocupant - nu a reuşit să scoată din inima aborigenilor - apatenenţa lor la altă ţară, alt popor, altă cultură, diferită de cea slavă. Dovadă că în 1917 profitând de revoluţia bolşevică - această populaţie îşi proclamă independenţa faţă de Rusia şi hotărăşte realipirea ei la Patria mumă(9 Aprilie 1918). Rusia sovietică, la fel de imperialistă ca şi Rusia ţaristă nu uită că acest teritoriu i-a aparţinut şi în 1924 intemeiază pe teritoriul Ucrainei Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, al cărei guvern avea sarcina să militeze pentru eliberarea R.S.Moldoveneşti de sub stapânirea "imperialiştilor români". Această teorie a fost insuşită şi de Partidul Comunist din România, motiv pentru care a fost scos în afara legii, în 1924. În 1940 (2 august), urmare pactului Ribbentrop-Molotov, este creata Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, dar fără sudul teritoriului (Izmail şi Cetatea Albă) şi nordul (Hotin), cedate RSS Ucrainiene. Ce a urmat după 2 august 1940 -basarabenii îşi amintesc cu groază: deportarea în masa a populaţiei, preponderent de origine română. Aşa zisa RSS Moldovenească a fost eliberată din nou de trupele române în 1941 dar la 24 august 1944 a căzut din nou sub ruşi şi genocidul a continuat mult mai brutal ca în timpul ţarismului, iar despre rusificare ce să mai vorbim. În toate instituţiile statului limba rusă a devenit obligatorie. În nici un minister nu se mai vorbea româneşte. Colonistii ruşi nu s-au obosit să înveţe româneşte (moldoveneşte) în schimb aborigenii au fost obligaţi să înveţe limba ocupantului. În 27 august 1991, Republica Moldova devine independentă, ca urmare a destrămării URSS. Parlamentul de la Chişinău proclamă independenţa teritoriului dintre Nistru şi Prut, sub denumirea de Republica Moldova. Prima ţară care recunoaşte această republică sub acest nume, a fost România, prin Ion Iliescu. Nu a ştiut individul că Moldova e denumirea istorică dintre Nistru şi Carpaţi? Grecii nu au permis ca fosta republică Iugoslavă a Macedoniei să se numească Macedonia, pentru a nu se face niciodată o confuzie cu teritoriile greceşti din vechime aflate sub acest nume. Probabil că nu o să treacă mult timp şi rusofonii să revendice teritoriul dintre Prut şi crestele Carpaţilor ca aparţinându-le. Aş dori ca autorităţile româneşti să ceară imperativ ca această aşa zisă Republica Moldova să-şi schimbe numele în Trans Prutia sau oricare altul, dar nu Moldova. Despre viitorul acestei republici pot spune că nu are nici unul. Rusofonii nu mai au pe cine administra. Populaţia bună de muncă a emigrat. În Rusia, preţul gazelor naturale şi preţul ridicat al petrolului a oprit imigraţia slavilor spre Occident. În aşa zisa Republica Moldova nu s-au făcut investiţii. Singurul loc de muncă disponibil e agricultura unde se munceşte mult şi se câştiga puţin. Ruşilor nu le-a plăcut niciodată munca în agricultură unde se transpiră, dar nu se câştigă. Cine e dispus să investească în agricultura Republicii Moldova, unde nu e nici o certitudine în recuperarea investiţiei? În afară de agricultură, Republica Moldova nu-l are decât pe Voronin. Sunt multe de spus în această problemă. Vreau să închei cu o rugăciune: "Doamne fie-ţi milă de Basarabia (Moldova)! E prea mică, prea săracă, prea mulţi duşmani are şi prea mulţi tâlhari au jefuit-o la drumul mare". Admiţând cvasitotala mea necunoaştere, îmi îngădui să remarc o mare asemănare: inconştient, mulţi compară situaţia României şi Republica Moldova cu cea dintre Germania de Vest şi Est. Cum autoşterpelirea meticuloasă a căciulii este tipic românească, şi în acest caz ne abatem cu uşurinţă atenţia de la problemele de primă importanţă, cu ameţitoare teorii şi filosofii istorico semantice. Cât de la îndemână ne e să folosim câteva cuvinte – armata, Regele, Hitler, Stalin, '44, noi, voi – şi gata ne-am argumentat temeinic opinia. Ce pune săptămâna asta pe masă, cu ce bani îi cumpără haine de şcoala lu' ăla micu', astea sunt azi grijile de bază în majoritatea caselor din Romania şi Republica Moldova. Sau mint eu cu neruşinare? După părerea mea, lucrurile s-au cam stabilit aici în Republica Moldova, comuniştii de aici au cam înţeles ca viitorul ţării este în UE, însă nu ştiu pe cât de adevărate sunt tendinţele lor. Eu cred că UE nu ne vrea cu conflictul de pe Nistru, şi până nu o să fim o ţară unită avem puţine şanse să aderăm la UE.
Citind o parte din celelalte păreri, m-am gândit să revin cu o serie de precizări suplimentare. Am observat cu interes că există o cunoaştere a împrejurărilor istorice ale pierderii Basarabiei. Basarabenii au tendinţa de a reproşa o scădere a românilor - din România! - în această privinţă, o purtare necorespunzătoare care le justifică şi le întăreşte conduita lor de fii rătăcitori. Nu ne-am luptat pentru Basarabia în 1940, nici în 1944, aşadar nu o merităm. Noi ceştilalţi tindem să îi învinovăţim pe ei că nu revin la matcă şi că preferă, în mai toate împrejurările, dulcea străinătate, Rusia. Eu cred că ambele aceste poziţii sunt eronate, cel puţin în parte. Va trebui într-adevăr ca istoricii noştri să analizeze odata în mod obiectiv, sine ira et studio, conduita României în 1940 şi pe acea a armatei române în perioada 19-23 august 1944. Personal, rămân la părerea pe care Iorga a avut-o într-unul din Consiliile de Coroană convocate atunci de Carol al II-lea: este o sfâşietoare greşeală să cedezi fără luptă o provincie. Chiar dacă disproporţia de forţe este copleşitoare, lupta este necesară, căci sângele vărsat întotdeauna in istorie a consfinţit drepturi şi a creat epopei. Avem acum doar amintirea amară a unei laşităţi. Totuşi, a socoti ca în acest mod am pierdut o provincie, că îi merităm pierderea, este o greşeală, căci caracterul şi apartenenţa unui teritoriu nu sunt date de o atitudine politică de moment, ci de istorie, de geografie, de structura populaţiei. În al doilea rând, într-adevăr armata română s-a purtat lamentabil în 19-23 august 1944. Pe teritoriul nostru am luptat mai prost decât germanii în contra aceluiaşi duşman. Dar şi aici este o greşeală a trata situaţia simplist şi izolat. Se uită entuziasmul cu care armata română a trecut Prutul în vara lui 1941, cu care luptat la Bug, în Crimeea, în Caucaz, chiar la Stalingrad, se uită oboseala a trei ani de război necontenit şi necruţător. Sunt explicaţii, poate nu scuze. Cei care formulează sentinţe despre purtarea armatei române, stau liniştit acasă, în faţa calculatorului, şi nu au trăit niciodata în tranşee, în frig şi în noroi, nu au auzit niciodată bubuitul tunurilor lui Ivan, nici uruitul asurzitor al şenilelor de la tancurile T-34. Cred aşadar că mai înainte de a blama pe alţii, trebuie să ne menţinem strict la o conversaţie cu argumente istorice, etnice, lingvistice şi altele. Atât noi cât şi fraţii noştri basarabeni - acum nu mai pun ghilimele. Strămoşii mei au fost moldoveni stabiliţi pe meleaguri tulcene, dar români şi eu sunt român, deşi trăiesc de 20 de ani la Pacific! Mai slăbiţi-mă cu limba moldovenească şi Republica Moldova, care a fost doar o colonie, când turcească când rusească şi niciodată independentă! A fost folosită de Hitler cadou pentru călăul Stalin şi ei care ne-au distrus azi sunt uniţi, iar noi învrăjbiţi. Nu ruşii sau ucraininii ne dezbină, ci noi singuri, ca aşa am fost educaţi să facem de 60 de ani încoace, mai ales că şi vechile guvernări până la 1945 nu au facut decât să se complacă cu unul ca Regele Mihai, deci ne merităm soarta şi prin glorioasele noastre guverne postbelice, cu astea fiind zise, eram şi vom fi la cheremul altora pentru că noi nu am fost şi nu suntem ...finlandezi ! 1. Aşa cum în România SECURITATEA şi activiştii PCR, au pus mână pe puterea politică şi economică şi acum fac toate cărţile pe scena politică şi economică, în Basarabia acest rol a fost preluat de KGB si cadrele ruseşti din administraţie şi economie, la care s-au adăugat generalii şi mareşalii pensionari stabiliţi după 1990. O firimitură au căpătat şi rusofonii, care manipulează populaţia adusă la o sărăcie lucie. Ideea că România trebuia sa apere Basarabia în 1940 este o prostie. Germania, care încheiase un acord cu URSS, a "sfatuit" România să nu se opuna. Acesta reprezenta un fel de ordin. Acum se ştie că după eşecul din Finlanda, URSS luase nişte măsuri extraordinare. Celebrul lor general Jukov cu o armată imensă era pregătit la graniţă, ca să atace România, fiind asigurat că Germania nu va interveni. Mii de tancuri şi avioane şi sute de mii de soldaţi erau pregătiţi după un plan bine pus la punct să atace. Probabil că după înfrângerea subţirei apărări de la graniţă, Armata roşie nu s-ar fi oprit la Prut, ci undeva pe Carpaţi.
Bilanţul nu poate fi pozitiv, atât timp cât Republica Moldova este pe ultimul sau penultimul loc în Europa ca situaţie economică. Aceşti 15 ani reprezintă lupta structurilor vechiului regim comunist moldovenesc de a-şi menţine şi dezvolta poziţiile. Situaţia este similară cu cea din România, însă diferenţa a fost că pentru Moldova aceste scopuri au impus insăşi perpetuarea, cu obstinaţie, a independenţei. Statul Republica Moldova nu trăieşte cu o finalitate în propria structura, ci trăieşte, se încăpăţânează să trăiască pentru a conserva puterea fostei nomenclaturi de partid. Aceasta şi-ar fi pierdut puterea şi poziţiile dacă Moldova ar fi fost absorbită fie de România, fie de Rusia, de aceea se zbate pentru independenţă, atât faţă de România, cât şi faţă de Rusia. Problema noastră naţională fundamentală în ce priveşte această provincie nu este dorinţa de perpetuare a unei clase conducătoare basarabene depravată şi imorală, ci faptul că România nu reprezintă pentru masa populaţiei basarabene o atracţie. Nici o atracţie naţională, nici măcar una economică. O mai mare atracţie economică este Rusia, legăturile de această natură fiind mult mai profunde cu Moscova. Basarabeanul de azi, cu excepţia câtorva inşi idealişti şi solitari, nu simte nici o idee naţională românească, nici o chemare de neam, pentru el o atracţie este doar perspectiva unui trai mai bun. Dacă România va izbuti, printr-o graţie divină, căci de o competenţă a clasei politice nu poate fi vorba, să cunoască o dezvoltare economică puternică, atunci Republica Moldova se va alipi la România în mod natural şi fără dificultăţi. Când avem nostalgii basarabene, să ne ferim a simţi frustrări că "fraţii" noştri nu au sentimente mai familiale româneşti, ci trag mai mereu spre poala mamei Rusia. Oricum, această independenţă a Basarabiei este una din ironiile istoriei. Viitorul este foarte tulbure, dar un aspect pozitiv este că Republica Moldova se leagă tot mai mult de Occident, prin cei plecaţi la muncă. Aceştia sunt atât de mulţi încât o revenire la Rusia îmi pare cu neputinţă. Va decide viitorul dacă Moldova are vocaţie de stat; eu cred că România ar trebui să facă tot ce îi stă în putinţă ca sa infirme această ipoteză. Faţă de basarabeni în primul rând. Îmi pare rău să constat că s-a ajuns la termeni precum: să ne "dea lecţii" sau "ce argument stupid". Am afirmat despre seceta din 1940 ca fiind parte din contexul respectiv şi în nici un caz ca o comparaţie cu cedarea Basarabiei. Cât despre armata română fricoasă, aceasta, cum era, a dus un război până la Stalingrad şi numai ei ştiu cum este în război; dacă aveau norocul să fugă şi să lupte în altă zi...Finlandezii luptau la -40, -50 grade, fiind obişnuiţi, iar ruşii nu aveau interes să ocupe un teritoriu îngheţat. România a furnizat Germaniei aproape 1/3 din petrolul consumat de aceştia pe front, aşa că sovieticii erau interesaţi de noi. Cred că ar fi bine să discutăm cu argumente certe şi nu în contradictoriu deoarece nu ajută pe nimeni. Bineînţeles că avem şi noi partea noastră de vină, dar individual, mai mult decât să postăm pe forum nişte mesaje, idei, păreri, ce putem face?
Cred că domnul Moldovan are dreptate. Sigur că orice popor îşi merită guvernarea. Însă nu putem admite ca nişte "fraţi" să ne "dea lecţii", considerându-ne de "fraieri". Mai bine "fraţii" să-şi observe bârna din ochiul propriu, apoi să ne zică de paiul din ochiul nostru. Fiecare are partea sa de vină. Numai că basarabenii au tăria de caracter să recunoască vina lor, însă românii din România au tupeul să dea vina integral pe moldoveni. Cică ei ar fi "basma curată". În 1940 probleme cu agricultura (ce argument stupid, a comparat cedarea Basarabiei cu unele probleme agrare), iar în 1944 se temeau de armata roşie. Trebuie să recunoaşteţi că armata română a fost una fricoasa, or finlandezii, un popor de 4 milioane, au luptat într-un război împotriva URSS. De ce nu vreţi să recunoaşteţi aceasta? Ştiu că este usturător uneori să spui că ai greşit şi să-ţi ceri iertare. Românii NICIODATĂ nu şi-au cerut scuze faţă de basarabeni pentru că i-au cedat ruşilor, pentru ca să-i călărească. Iar acum îi acuză că sunt rusificaţi şi că sunt dominaţi de ruşi. Revin la întrebarea - cine e de vină? Nu vă place că basarabenilor îi preferă pe ruşi în detrimentul românilor. Dar ce aţi făcut voi ca să vă placă basarabenii?
Domnului Ion Moldovan din Chişinău. Mai mult fast înseamnă mai puţină substanţă. O realitate durabilă se construieşte dintr-o CREDINŢĂ puternică. Numai o credinţă autentică într-un proiect poate articula un act de voinţă capabil să rastoarne situaţii consacrate şi să configureze noi realităţi. Cu cât proiectul are valenţe mai ample, cu atât va interesa o umanitate mai vastă. O astfel de credinţă trebuie să lucreze continuu, ani, zeci de ani, la fel ca la construcţia unei catedrale medievale. Ceea ce voi spune acum este un paradox. Proiectul pe care trebuie să ni-l asumăm nu este cel clasic al României Mari care a bântuit conştiinţa românească. Din contră, noi trebuie să imaginăm şi să realizăm un proiect istoric care să ne califice ca mare popor şi care să aglutineze în jurul nostru umanităţi etnice fărămiţate acum. Este posibil ca proiectul european actual să fie oportunitatea noastră istorică. Pentru asta trebuie ca din obiect de interes al Uniunii Europene să devenim unul dintre artizanii acestei Uniuni. Din această perspectivă problema moldovenească devine subsidiara şi prin urmare lesne rezovabilă.
Îmi cer scuze, dar nu mă pot abţine să nu obiectez cu privire la spusele domnului Ion Moldovan din Chişinău. După rapturile teritoriale din 1940, exodul refugiaţilor, după anul agricol sărac şi cutremur, menţinerea a ceea ce mai rămăsese din Româna era prioritară. În urma unui război pentru menţinerea granitelor, a unui război pentru demnitate şi onoare, cu siguranţă am fi fost desfiinţaţi ca stat, ceea ce era mai rău. Cu privire la evenimentele din 1944, pe 20 august trupele sovietice au pătruns în nordul Moldovei, iar pe 23 august spărseseră frontul până la sud de Vaslui şi de Chişinău, acesta din urmă fiind incercuit. Nu se poate spune că nu s-a încercat apărarea Basarabiei. Iar revenirea teritoriilor româneşti după 1945 nu intră în discuţie datorită trupelor şi supremaţiei sovietice în zonă. Oricum, acum e uşor să analizăm şi să judecăm faptele săvârşite de alţii. Democraţia, ca formă de guvernământ, are un mare neajuns: cantitatea învinge calitatea. Oamenii de calitate ori nu sunt, ori nu vor, ori nu pot fi aleşi (deoarece nu sunt aleşi de cei mulţi). Nu înţeleg de ce spuneţi "fiţi inteligenţi şi acţionaţi ca atare" atât timp cât nu în mâinile noastre rămâne soarta poporului (ai un vot la 4 ani), ci în a celor aleşi, iar aceştia nu sunt de calitate. Şi acum nu mă miră faptul că la doua ore oficialităţile au acceptat declaraţia şi atât. Trist, dar adevărat. Nu cunosc datele statistice relative la mersul economiei în ultimii 15 ani în Republica Moldova. Cred că bilanţul este negativ, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea ţărilor foste comuniste. Dacă ultimii 15 ani nu au fost folosiţi pentru implementarea de reforme, atunci situaţia este şi mai proastă. Nu am auzit de steguleţe roşii, galbene sau alte stimulente pentru grăbirea introducerii de reforme în economie, viaţa politică şi socială. Faptul că stă cu mâna întinsă spre Moscova, atestă faptul ca Republica Moldova încă nu poate trăi pe picioare proprii.
În regiunea transnistreană au locuit de veacuri români/moldoveni şi aceste teritorii au aparţinut unor boieri din Ţara Moldovei. E una la mână. A doua la mână, Moldova nu poate ceda Transnistria, deoarece prea mult a cedat (sudul Basarabiei şi litoralul de la Marea Neagră). E timpul să mai cedeze alţii sau cedările să fie raţionale din ambele părţi, astfel ca să se păstreze unitatea teritorială a Moldovei. Cei care cred că Moldova se va uni în curând cu România viseazã cu ochii deschişi. Mai veniţi, stimabililor, în Moldova să vedeţi că majoritatea populaţiei deocamdată nu-şi doreşte aceasta. Cu sau fără Transnistria. Şi de vină este, în mare parte, România, care nu a ştiut să ducă o politică abilă în acest sens. Rusia a cumpărat jumătate de Moldovă, pe când România a stat deoparte, investind doar în câteva firmuleţe sau companii. Ruşii cuceresc acum nu armat, ci economic. Iar România nu este nici o putere armată şi nici nu utilizează pârghia economică pentru a apropia Moldova. Priviţi doar procedura de redobândire a cetăţeniei româneşti. Este o umilinţă totală să dormi câteva nopţi pe sub diferiţi pereţi ca apoi să aştepţi în disperare ani de zile pentru ca să primeşti acceptul. Şi aceasta la preţ de câteva sute sau mii de Euro. Chiar şi Bulgaria acordă mai uşor cetîţenie bulgară moldovenilor din RM decât România. Nu mai zic nimic de Rusia şi Ucraina, care stimulează obţinerea cetăţeniei acestor state. Şi Bucureştiul sau românii mai acuza basarabenii că sunt înapoiaţi şi că rămân sub talpa Rusiei. Dar voi ce faceţi ca să apropiaţi Basarabia de România? În Transnistria, care niciodată nu a fost teritoriu românesc, majoritatea populaţiei nu o reprezintă ruşii. Acolo sunt foarte mulţi români care au fost atât de bine rusificaţi încât nu cred ca ar afirma vreodată că sunt români. Acesta a fost contextul şi nu pot fi acuzaţi pentru asta. Sunt persoane născute din părinţi români, dar vorbesc rusa pentru ca au crescut, au învăţat, au lucrat în mediu rusofon, româna vorbind-o prost sau deloc. Şi nu cred că e cazul să se meargă pe ideea de naţiune, fiind vorba de un conglomerat de minorităţi. Ar fi fost aproape imposibil să păstrezi Transnistria în cazul unirii Moldovei cu România în 1991, ţinând cont de contextul determinat de Federatia Rusă. Aceasta însă nu s-a întâmplat. Acum cred că trebuie să se meargă pe ideea unui statut special al Transnistriei, dar în cadrul Republicii Moldova. A ceda Transnistria, dar cui? Rusiei?! Ucrainei?! Care ar putea fi motivele "serioase" pe care le-am putea prezenta şi care chiar ar justifica acest pas. Cam cum ar putea judeca posteritatea aceasta decizie politică? În concluzie, la cei 15 ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, eu consider că trebuie să se meargă pe ideea menţinerii integrităţi sale teritoriale şi a aderării la UE. Cum se poate realiza aceasta însă e ceea ce ne dă de gândit.
Cred că se impune necesitatea de a da o replică celor care nu consideră Republica Moldova ca stat, considerând-o "o provincie ocupată". Mai întâi de toate, România trebuia să lupte în 1940 pentru ca această provincie să nu fie ocupată. La fel trebuia să lupte în 1944. Dar eu nu au făcut-o, ca pe urmă să zbiere (pardon de expresie) că cineva le-a ocupat provincia. Nu este adevărat integral. Voi aţi cedat-o! În al doilea rând, la două ore de la declararea independenţei Republia Moldova, prima ţară care a recunoscut independenţa noastră a fost România. Prin urmare, daca aţi recunoscut independenţa, respectaţi-va propriile opţiuni. În al treilea rând, Republica Moldova este condusă de politicieni aleşi de poporul din această ţară. Este opţiunea poporului pe care trebuie să o respectăm, chiar dacă nu ne place. Aceasta este democraţia! În al patrulea rând, dacă doriţi să readuceţi "provincia" la Ţara Mamă, atunci fiţi inteligenţi şi acţionaţi atare. Or ceea ce faceţi până acum duce doar la depărtarea celor două maluri. Doamne! Atâta incertitudine se învârte în jurul nostru. Eu am trăit şi încă trăiesc cu visul că într-o zi România, "muma noastră veşnic îndurerată", se va reîmplini precum s-a întâmplat în cazul norocoasei Germanii (aluzie la pagina internet cu poze făcute pe 27 august 1991 din Moldova, ca la momentul adunării din piaţa odată divizată Brandenburg). Drept concluzie a ceea ce am vizualizat la TV sau la BBC e una simplă: un bravo timid (pentru independenţă)... şi un strigăt (ar trebui) de s-ar cutremura munţii (de dezamăgire, minciună şi escrocherie din partea canaliilor de comunişti, securişti, oameni fără Dumnezeu, filoruşi şi mafioţi atât din România de Vest, cât şi din cea de Est). Mulţi aşa-zişi "români", cetăţeni ai Republicii Romania... şi nu mi-e ruşine să scriu asta, au intrat în sfera somnului raţiunii ce naşte cu adevărat monştrii, nu le pasă de ceea ce sunt acum - "români", nu le pasă de PÂINEA GLIEI din care se înfruptă, câştigată cu atâta sânge, răbdare şi credinţă... mulţi tineri, dacă îi întrebi de fraţii lor de peste Prut, îţi râd în nas considerându-te un înapoiat, un demodat, în loc de materialist, că trebuie să priveşti viaţa înainte, să te bucuri de ea (aici ar fi o copie fidelă a inmormântării cu fast, în stil boem, burgheză a lui Costache Giurgiuveanu de către mârşavul, înfometatul de avere clan Tulea, uitând de ADEVĂRATA datorie creştină pe care trebuiau să o ia în considerare). Eu unul aş pleda pentru sacrificarea Transnistriei slave, valoroasă din punct de vedere economic şi material, mereu măr al discordiei şi să ne împăcăm cu aceasta idee... Cât priveşte spălarea de creieri din Estul românesc, mai bine somare a conducătorilor profitori de la Chişinău, introducerea valorilor culturale, istorice şi lingvistice româneşti fără nici o şovăire... (unde e S.U.A. acum !?). Iar pentru domnul preşedinte Traian Băsescu, eu care am avut atâta încredere în curajul, onestitatea şi puterea de convingere de care aţi dat dovadă, din prima zi în care aţi devenit şef de stat, faceţi ceva în numele lui Dumnezeu, al României şi al sloganului "Dreptate şi Adevăr", v-aţi asumat anumite promisiuni, inclusiv pentru cei din Moldova de Est... Ori faceţi ceva ori nu văa voi vota. Sincer, mă doare pentru toţi românii-moldoveni din Basarabia (Republica Moldova). La orice orice ora din noapte şi din zi, cred din adâncul inimii că şi ei, ca şi noi, suntem români, trăind drama istoriei nedrepte, numită despărţire! Tot fastul afişat de Voronin şi trupa sa dirijată de Putin, nu are nici o valoare atâta timp cât pământul României Mari este sluţit, iar bieţii români basarabeni trăiesc într-o sărăcie cumplită materială şi spirituală, luându-li-se fără milă identitatea de sine. Voronin are aceleaşsi apucăaturi oportuniste, ca şi colegul lui de "bancă comunistă" - Ion Iliescu. Ca om politic nu ştie ce vrea: ba este în corabie cu românii, ba în corabie cu ruşii! Viitorul Republicii Moldova va fi unul incert, deoarece comuniştii se ţin ca scaiul de identitatea şi libertatea naţională. Oamenii de rând (mulţimea) sunt prea "slabi de înger" să voteze cu cine trebuie, ca să scape o dată pentru totdeauna de jugul slugărniciei faţă de Rusia, Ucraina şi alţii!Numai Dumnezeu poate să ridice naţiunea română de pretutindeni din cenuşă!
Din punctul meu de vedere, Republica Moldova nu există. Este parte a teritoriilor ocupate. Atâta vreme cât acest teritoriu nu face parte din România, tehnic se află sub ocupaţie străină. După cum merg lucrurile, această aşa-zisă republica merge către slavizare benevolă completă. Norocul nostru că n-o să apucăm să primim şi această palmă. Or să o ia nepoţii noştri dar n-o să simtă nimic.
Sunt cetăţean al Republicii Moldova în vârstă de 26 ani. Nu am văzut nicio independenţă până acum. Nici în 1992, când obuzele ruseşti/nistrene treceau deasupra blocului meu din Bender (Tighina), nici în 1994, când separatiştii nistreni ne-au interzis accesul în şcoala nr. 19 din acelaşi oraş, nu o văd nici acum, când aceeaşi Rusie ne dictează cum trebuie rezolvată criza în care tot ea ne-a adus, şi care se supără şi ne pedepseşte dacă o refuzăm. Poate ar trebui să mai aşteptăm puţin înainte de a sărbători Ziua Independenţei. Şi Ziua Limbii române cred că ar trebui amânată până când o vor învăţa TOŢI cetăţenii Republicii Moldova. Nu sunt încântat de tovarăşul Voronin ca preşedinte, dar să privim adevărul în faţă: el a fost unicul politician care a fost dispus să ia pe umeri această răspundere, iar domnii din opoziţie, care şi-a arătat inexistenta la alegeri prezidenţiale, să fie buni şi să nu se dea mari viteji după bătălie. Iar celor din România, care vor cedarea Transnistriei, vreau să le spun că autoritatea "Republicii Moldoveneşti Nistrene" este exercitată nu doar peste Transnistria propriu zisă, ci şi peste o parte a Basarabiei, de exemplu Tighina, iar eu vreau ca oraşul meu natal să fie în Republica Moldova şi nu în Federaţia Rusă. Acum câţiva ani am lucrat în casa unui moldovean de la Chişinău care se mutase în România. Mi-a plăcut atmosfera din familia sa. După câteva zile l-am întrebat dacă regretă că s-a mutat. "Ştefane, nu regret din doua motive: 1. n-am vrut copiii mei să înveţe ruseşte; 2. am avut două afaceri legale în Chişinău pe care mi le-a desfiinţat mafia rusească". Credeţi că doar Securitatea din România s-a apucat de "biznisuri"? KGB-ul a început după 1985 si a reusit acelaşi lucru ca şi "ai noştri" după '89; menţinerea stării de sărăcie materială şi spirituală. Asta e direcţia pe care o va menţine Republica Moldova şi sora ei mai mare doar la stat, că de sfat de zeci de ani nu s-a mai stat. Sub conducerea "înţeleaptă" a Partidului Comuniştilor al lui Voronin, Republica Moldova va continua pe direcţia greşită a negării identităţii poporului român, a limbii române, si a românofobiei în toate, absolut toate sensurile posibile, accelerându-şi ritmul de rusificare. Ştefan Cel Mare, cel mai mare domnitor al întregii Moldove, va mai fi ţinut un timp pe soclu numai pentru a justifica faptul că moldovenii au altă identitate şi altă limbă decât cea română din moment ce PCM a scos sub conducerea lui Vasile Stati un dicţionar moldo-român ca să râdă de noi întreaga lume înca o mie de ani de-acum încolo. SUA ar fi putut şi ea să decreteze că acolo nu se vorbeşte limba engleză, ci americana, mai ales că un american din sud e mai dificil de înţeles. Sau Noua Zeelandă, sau Australia, sau Canada, etc. Ruşine să le fie celor care se leapădă de România căreia îi aparţin, linguşindu-se pe lângă Rusia (sau eventual Ucraina).
Cum putem privi "independenţa" şi evoluţia unei provincii a ţării noastre, furată de imperiul sovietic şi reintegrată după 1990 în noul pseudoimperiu - CSI? Dacă într-adevăr Republica Moldova era independentă, în 15 ani reunificarea cu ŢARA trebuia înfăptuită. Dar Republica Moldova ascultă de Moscova, căreia îi livrează prompt resurse alimentare şi primeşte la nivel de şantaj, resurse energetice. Este păzită de armata 14 rusă aflată în Transnistria, culmea, teritoriu integrat în Republica Moldova. Frumos s-a mai jucat tătucul Stalin cu geografia altora! Trist bilanţ! Singurul lucru care mai poate urni această zonă este integrarea Romaniei în UE. Abia atunci putem afla orientarea acestei "republici", deşi Moscova nu va da uşor vrabia din mână. Vreau să-i contrazic pe toţi cei ce sunt de părere ca basarabenii sunt de vină în toate ce se petrec acum în RM. Să ne aducem aminte de faptul cum a fost ocupat acest teritoriu de armata sovietică. A mers Basarabia la ei cu braţele deschise sau politica greşită a lui Carol al II-lea a dus la pierderile teritoriale pe care le-a suferit România Mare? Pe tot parcursul perioadei sovietice copiilor li s-a infiltrat ideea că pe vremea României a fost foarte rău, că am fost "asupriţi" că nu aveam ce mânca, etc. După 45 ani de spălare de creieri, au crescut 2 generaţii. Bineînţeles că pentru mulţi dintre aceşti oameni adevărul a rămas acela pe care l-au auzit ei de mici copii. Şi părinţii nu puteau să le spună adevărul - venea KGB-ul şi te lua pe la miez de noapte. Şi până acum influenţa Rusiei e uriaşă pentru că promovează o politică foarte insistenţă de menţinere în regiune. Iar România a dus o politică slabă de apropiere de RM astfel încât până acum Moldova se afla singura în faţa unui uriaş imperiu de care depinde ca şi un ţăran iobag de stapânul său. Sigur ca spre Moscova,indiscutabil, si nu din cauza Tiraspolului, acesta-i o sirma pentru a dovedi incompetenta proprie. Prea mare diferenta dintre declaratii si actiuni, si prea evidenta.
Republica Moldova este un stat artificial a cărui existenţă se datoreşte exclusiv ameninţării unor intervenţii militare străine. Exact cum a fost R.D. Germană până în 1989. Dar situaţia ei actuală se datoreşte în mare parte faptului că, atât la Chişinău cât şi la Bucureşti, sunt la putere oameni încă legaţi (prin dosare şantajabile sau interese oculte) de ex-KGB şi structurile politico-militare ale CSI (deci clica lui Putin), care nu pot aborda chestiunea existenţei statale a Moldovei, care se confundă cu aceea a relaţiilor ei cu România, care este deţinătoarea legitimă a suveranităţii politice şi teritoriale asupra Basarabiei, în termenii ei reali. Lipsa de demnitate naţională şi de simţ al statului a clasei politice de pe ambele maluri ale Prutului este revelată de faptul că nimeni nu evocă crima de genocid săvârşită pentru a modifica alcătuirea etnică a teritoriului basarabean, prin deportarea în masă a băştinaşilor şi colonizarea cu rusofoni, cu scopul de a putea justifica ulterior anexarea teritorială la Rusia sau Ucraina pe temeiuri etnice. Bilanţul Republicii Moldova în ultimii 15 ani este semnificativ mai PROST decât al României, care nici ea nu a avut un bilanţ prea bun. Nu este posibilă unirea României cu Republica Moldova în următorii 20 de ani decât dacă Republica Moldova va adera şi ea la Uniunea Europeană, ceea ce este imposibil câtă vreme vor fi menţinute trupe de ocupaţie ruseşti în Transnistria. Cred că singura soluţie viabilă pentru Republica Moldova este sa renunţe la Transnistria (care nu a fost niciodată teritoriu românesc) şi apoi să înceapă cât mai rapid procedurile de aderare la Uniunea Europeană. Trebuie ca moldovenii să înţeleagă că independenţa faţă de Rusia are un preţ, iar acest preţ este cedarea Transnistriei, căci nu-i văd pe ruşi retrăgându-şi vreodată trupele de acolo şi nici pe moldoveni capabili să susţină (economic şi militar) un razboi împotriva Rusiei, pentru înlăturarea trupelor de ocupaţie din Transnistria. Sa sperăm că următoarele alegeri vor aduce schimbări în conducerea Moldovei şi se va reveni la cursul normal al istoriei. Majoritatea populaţiei de origine română va decide acest lucru. Graniţa dintre două state este doar o temă pentru camarilele din conducerea celor două ţări, dar aş vrea să văd un cumpărător cu bani, din partea cealaltă a graniţei, care este refuzat de vânzătorul autohton, a cărui cetăţenie nu are nici o importanţă pentru cumpărător. Atunci ce mai reprezintă şi graniţa aia dintre ţări?
Referitor la ceea ce a spus Elena din Germania, îmi permit să nu fiu de acord. Sunt de părere că nu e vorba de frăţie, ci de un tot împărţit, ciuntit. Dacă suntem cu românii de peste Prut fraţi, atunci de ce considerăm Franţa soră mai mare? Ceremoniile de acest fel, cu mare fast, sunt specialitatea casei la comunişti. Dar a precizat cineva faţă de cine a devenit independentă Moldova de Est acum 15 ani? A pus cineva aceasta întrebare, eventual în cadrul unui reportaj de televiziune? Din 1989 acest stat are numai probleme, de tot felul: tendinţe separatiste, prăbuşire economică, război, şicane de tot felul dinspre est, preşedinţi aduşi din rândul KGB-iştilor ruşi, etc. Cum să fie un bilanţ pozitiv? Cât despre evoluţia viitoare a Republicii Moldova, cred că ea va fi în continuare gen Pristanda. Se va semnaliza la dreapta şi se va vira tot la stânga, pentru că mass media este controlată de comunişti şi filoruşi şi prin aceasta se influenţează şi se ţine ferm sub control opinia publică. Politicienii lor se vor declara pro-europeni şi fraţi cu românii doar pentru a primi fonduri europene şi sprijin economic românesc, dar vor avea grijă să nu se exagereze în această direcţie. Tineretul instruit şi persoanele cu atitudine sincer pro-europeană fie sunt marginalizaţi, fie trebuie să plece din ţară. Şi pleacă. Iar Moldova pierde enorm la capitolul resurse umane. Din păcate Moldova nu face ce vrea, face ce i se impune. Ea depinde de interesele celor mari (Rusia, SUA, Uniunea Europeană). Dacă nu va intra efectiv în sfera de interese a SUA (prin NATO) şi/sau a UE, influenţa Moscovei aici va creşte, favorizată şi de viitoarea barieră de la Prut a Uniunii Europene. O să mă abţin de la un comentariu prea dur, pentru că nu vreau să supăr pe nimeni. Dar chiar săptămâna trecută i-am trimis un ziar romanesc publicat în Anglia unei persoane din Republica Moldova care lucrează cu soţul meu. Soţul meu mi-a spus mai pe seară, cumva jenat, că persoana respectivă i-a spus că nu poate citi limba română, dar o poate vorbi şi o poate citi cu litere ruseşti. Şi că, de fapt, limba lor nu este română, ci moldovenească! Deci, unde este identitatea naţională şi voinţa acestor cetăţeni de "a se uni cu ţara"? Cred că trebuie să realizam că, dacă moldovenii vor să fie parte din Romania la un moment dat, vor acest lucru pentru că România intră în UE. Din păcate, cred că acest motiv nu este suficient pentru a alătura Moldova României. Cred căa au făcut progrese, dar mai e mult de lucru!
Să le fie ruşine românilor care au uitat de neamul lor! Da pentru independenţă faţă de URSS, dar nu faţă de România! Indiferent cum văd alţii problema, mie mi se pare dureros faptul căci după atâta vreme de istorie comună, o parte din naţiunea noastră să fie obligată de împrejurări, să-şi creeze propriile frontiere şi să se considere o altă naţiune.
Oameni buni, să privim realitatea direct şi să tragem concluzii corecte! Greu de spus... Să zicem doar că avansează încet-încetinel-deloc spre UE... Influenţele Rusiei rămân însemnate...Poate ar fi mai drept ca Transnistria să se rupă şi ceea ce rămâne să se apropie de România şi să se unească la un moment dat, mult în viitor, după aderarea fiecăreia la UE... Cine ştie? Părerile pro/contra sunt cam la egalitate... Transnistria nu a fost niciodată prea apropiată de România... Ruperea ei va lăsa totuşi o rană în inima multora... Aşa că nu-mi rămâne decât să zic: "Facă-se voia Ta, Doamne, spre binele tuturor"...
Consultând zilele trecute o enciclopedie (Noul Lexicon- Meyer) am avut surpriza să citesc că în Republica Moldova se vorbeşte limba MOLDOVENEASCĂ punând în paranteză româna; dar asta nu este totul, sunt foarte mulţi moldoveni care susţin acelaşi lucru uitând că aşa zisa limba moldovenească nu este nici măcar un dialect ci un grai. Oare nu ne băgăm noi unde nu ne fierbe oala? Om fi noi fraţi, dar şi fraţii când sunt adulţi, are fiecare casa lui! Concluzie: atât timp cât nu vor ajutorul nostru, de ce vrem noi să-i ajutăm cu forţa sau de ce trebuie să ne dăm noi cu părerea? Ceremoniile cu mult fast reprezintă un simbol al comuniştilor. Sărbătoresc .. ce anume... o viaţă plină de incertitudini.
Deşi cu multe greutăţi, Republica Moldova va deveni un stat european în sânul UE. Poate ca va fi aceasta peste 20 sau 25 de ani, dar este inevitabil. Chişinăul nu mai revine sub calcâiul Rusiei în detrimentul UE. Este foarte clar acest lucru. Or, o simplă vizita a lui Voronin la Moscova, care, dupa cum se ştie, are puţine rezultate, nu poate fi nicicum privită ca o schimbare a vectorului politicii externe. Aderarea României la UE va contribui la o denamizare în dezvoltarea relaţiilor economice (şi nu doar), atât moldo-române, cât şi între RM şi UE. Iar aceasta este un lucru extrem de pozitiv pentru Moldova. Având astfel de avocaţi în UE, cum este România, dar şi Statele Baltice, Polonia, şansele noastre europene cresc foarte mult. Aşa că nu trebuie să privim chiar atât de negativ la viitorul RM. Germania a renăscut din ruine şi acum este a treia putere economică mondială. Nu va reuşi oare RM să se dezvolte normal în inima Europei, la începutul mileniului III? Eu cred că da! 15 ani de independenţă pentru Republica Moldova şi aproape 17 ani de la revoluţia română din 1989, confirmă un destin oarecum asemănător al celor două state. Mai mult sau mai puţin, fiecare dintre cele două au aplicat cu cel mai mare succes ideea de supravieţuire a comunismului, lansată de Gorbaciov în 1985. Dacă România se desprinde încet de aceste racile odată cu aderarea la Uniunea Europeană, apartenenţa la NATO şi procesul de deconspirare a fostei Securităţi, Republica Moldova rămâne încremenită într-un neocomunism care ar aplica orice metodă pentru continuitatea acestei ideologii, inclusiv însuşirea mesajului pro-european sau prietenia dublă cu Rusia sau celelalte state europene. 15 ani de independenţă moldoveanească ar trebui să fie – cred - un moment de tristeţe pentru autorităţile de la Bucureşti care, în afara declaraţiilor, nu se implică decât prea puţin în chestiunea basarabeană (bursele statului român pentru cetăţenii Moldovei sunt derizorii şi foarte puţine, iar oamenii de afaceri români nu sunt încurajaţi să investească dincolo de Prut, deşi obiceiul ultimilor ani arată că circulaţia capitalului străin merge întotdeauna mai curând de la Vest către Est. Societatea românească ar trebui să ceară socoteala fostelor autorităţi, în frunte cu Ion Iliescu, care în aprilie 1991 a semnat un tratat bilateral cu defuncta URSS prin care Moldova a fost efectiv abandonată (dezvăluirea unei părţi din arhivele personale ale lui Gorbaciov de către Vladimir Bukovski confirmă acest fapt), dar şi pentru Emil Constantinescu care în 1997 a reconfirmat graniţele existente fără a implica aproape de loc cetăţenii celor două state într-o dezbatere. Nu inţeleg, la vârsta mea, de ce lumea pare interesată de un progres/regres al Moldovei independent faţă de România. Se dezbate ca şi cum ar fi vorba de un popor şi un pământ cu care n-am avut, nu avem şi nu vom avea ceva în comun. Observ în fotografia ce înfăţişează Piaţa Marii Adunări Naţionale - Chişinău, 27 august 1991, steaguri ale României; şi nu e unul, şi nu sunt steaguri ale altor state; nu pot crede că e un aspct minor al acelor evenimente, adevărul fiind altul sau opus. Înţeleg că a existat şi există un context nefavorabil, dar ma întreb dacă măcar s-a încercat o apropiere accentuată. Ciudat cum de elevii mai aud la şcoală de Marea Unire, de la 1600 dacă acum, când pare şi e mult mai uşor, nu se întinde o mână. Cred: cu cât omul devine mai materialist şi influenţat de tehnologie, cu atât devine mai sărac sufleteşte şi uită lucruri esenţiale...
Toată lumea pare să fie de acord că Moldova are un bilanţ negativ. Schimbările în bine pot fi influenţate de Ucraina, Rusia şi România. Poziţia Rusiei e de dezimplicare lentă, ea având propriile ei probleme. Speranţta e căa Ucraina va continua drumul pe care România e mai avansată, şi Moldova va putea avea doua democraţii alături. Ipoteza unirii e destul de îndepărtată, cred eu - în primul rand pentru că ar muta granita NATO pe Nistru, şi Rusia nu e pregătită să accepte asta acum. Cu puţin noroc, Moldova va rămâne un stat-tampon, în orbita unei Românii membre UE/NATO şi a unei Ucraine în curs de democratizare, cu toate suişurile şi coborâşurile pe care le-a experimentat şi România. Cu toate că guvernul actual este procomunist, este alegerea democratică a poporului Moldovei. Nu se pune problema afilierii Repulicii Moldova la România sau Ucraina. Dezvoltarea viitoare a acestei ţări este funcţie de aspiraţiile locuitorilor. Efortul pentru dezvoltare şi integrare în Europa modernă depinde în primul rând de Guvernul Moldovei. Sigur că această ţară trebuie ajutată atât logistic cât şi financiar, pentru a ajunge la nivelul actual al ţărilor europene. Bilanţul Republicii Moldova NU este unul pozitiv în ultimii 15 ani. Atâţia tineri au ales calea emigrării. Să nu mai vorbim de cei care au încercat fără succes s-o facă. Viitorul mi se pare sumbru atâta vreme cât comuniştii se află la putere
Că bilanţul Republicii Moldova NU este unul pozitiv în ultimii 15 ani rezultă din faptul că foarte mulţi tineri moldoveni au ales, din cauza sărăciei, calea emigrării în Vest (neţinând cont de cei care au încercat, dar n-au reuşit). Republica Moldova se îndreaptă, în mod clar, spre Răsărit. Chiar dacă preşedintele Voronin a cochetat o perioadă cu Vestul, dependenţa energetică şi comercială de marele frate de la Răsărit l-a obligat să vireze spre Est. Într-un fel Moldova a păţit ca Afganistanul în 1989, care, după ce a fost ajutat de americani să alunge Armata Roşie de pe teritoriul său, a fost lăsat de izbelişte, ne existând un plan de reconstrucţie din partea americanilor. Cu un insuficient sprijin european, (nu a existat, probabil, destul interes), Republica Moldova a făcut stânga-mprejur! Trendul (direcţia) pare a fi pozitiv, dar prognoza este incertă, în principal din cauza "problemei Trans-Nistrene"!
Impresia de independenţă este mai reală decât realitatea independenţei. De fapt Republica Moldova nu este decât, fie un apendice al fostei URSS, fie al Ucrainei (care ar dori-o, dar nu poate să o aibă) fie, in cazul nostru, al României. Insăşi festivismul cu care s-a cerebrat independenţa, de inspiraţie pur rusească, arată ca puterea de la Chişinău este în stare de "alarmă". Nu are nici siguranţă unei adevărate independenţe şi, mai ales, nu are forţa unei independenţe. Cât despre bilanţ să nu mai vorbim. Este o adevărată catastrofă, un eşec dinainte programat. Viitorul Republicii Moldova este unul mai mult decât incert. Economic este dependentă, total de spaţiul rusesc. Social nu are nici cea mai mică formă de apropiere de spaţiul european, iar politic este, de fapt o jalnică oglindire a modelului ex-sovietic în amestec cu ceva modernism european, dar un europenism din anii 1950. La un moment dat Republica Moldova va trebui să aleagă în ce spaţiu va dori să existe. Nu are importanţă dacă se va orienta spre est sau spre vest. Cine va avea nesăbuita idee de a prelua Republica Moldova va avea de înfruntat greutăţi care vor fi aproape insurmontabile.
E jalnic faptul că după 15 ani de "independenţă", poporul Republicii Moldova mai este sub conducere comunistă. Bineînţeles veţi spune că tot ei şi i-au ales, dar trebuie luat în vedere faptul că creierii acestor oameni au fost spălaţi timp de zeci de ani în şir şi că electoratul majoritar îl constituie populaţia vârstnică, cei tineri fiind la muncă peste hotare. România ar trebui să depună mai multe eforturi pentru românii dintre Prut şi Nistru, să fie mult mai prezentă în Republica Moldova pentru ca să evolueze mentalităţile. Iar poporul şi în primul rând guvernanţii noştri ar trebui să înţeleagă că micuţă cum este Moldova şi într-o aşa poziţie geostrategică, nu va putea niciodată face faţă de una singură fără aliaţi şi prieteni, mai ales la început de drum. Dacă va şti să-şi aleagă prietenii - micuţa Moldovă va prospera, dacă va sta cu funduleţul pe 2 scaune - va tropăi pe loc în continuare, şi dacă va avea nenorocirea să se întovărăşească cu ursul - ne aşteaptă ani grei înainte. Dar haideţi să fim optimişti. Scena politica actuală este plină de incertitudini. După ce Rusia a început să şantajeze Occidentul cu preţurile gazelor naturale şi deci revenirea sa financiara, e posibil să dorească influenţarea Moldovei prin favoruri economico-financiare. În cazul ăsta, mai mult ca sigur că Moldova se va reorienta spre Rusia. Altfel, va continua apropierea de Occident, lucru dificil pentru ca au multe de făcut. Independenţa Republicii Moldova este o construcţie utopică al cărei singur bilanţ este că dă funcţii importante: parlamentari, miniştri, ambasadori şi atâţia alţii. România nu poate gestiona propria-i evoluţie, darămite să dea o mână de ajutor fraţilor de peste Prut! Poate că într-un viitor îndepărtat, într-o perioadă de circa 50 ani de pace pe continentul european se va realiza integrarea, re-alipirea şi progresul material necesar existenţei unui stat la standarde U.E. | LEGĂTURI  Prima emisiune BBC pentru Republica Moldova23 August, 2006 | Ştiri | ||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
În aşa zisa Republica Moldova nu s-au făcut investiţii. Singurul loc de muncă disponibil e agricultura unde se munceşte mult şi se câştiga puţin. Ruşilor nu le-a plăcut niciodată munca în agricultură unde se transpiră, dar nu se câştigă. Cine e dispus să investească în agricultura Republicii Moldova, unde nu e nici o certitudine în recuperarea investiţiei? În afară de agricultură, Republica Moldova nu-l are decât pe Voronin.
